Comisia de la Veneţia are o nouă conducere

T.B.
Internaţional / 14 decembrie, 11:01

Comisia de la Veneţia are o nouă conducere

Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) are o nouă preşedintă şi un nou birou de conducere, în urma alegerilor desfăşurate în cadrul celei de-a 145-a sesiuni plenare, care a avut loc în perioada 12-13 decembrie, la Veneţia, relatează Agerpres. În urma votului, în noua structură de conducere a Comisiei de la Veneţia este reprezentată şi România.

Plenul Comisiei a ales-o pe Marta Cartabia drept noua preşedintă a Comisiei de la Veneţia, pentru un mandat de doi ani. Marta Cartabia este membră a Comisiei din partea Italiei din decembrie 2017. Alături de aceasta, au fost aleşi trei vicepreşedinţi: Renata Deskoska (Macedonia de Nord), Eirik Holmoyvik (Norvegia) şi Timothy Otty (Regatul Unit al Marii Britanii).

Laura-Iuliana Scântei, judecător la Curtea Constituţională a României şi membră a delegaţiei României în Comisia de la Veneţia, a fost aleasă în Biroul lărgit (Enlarged Bureau) al acestui organism şi a fost desemnată preşedintă a Subcomisiei pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, pentru un mandat de doi ani. Laura-Iuliana Scântei deţine, din 2024, calitatea de membru titular al Comisiei de la Veneţia din partea României, pentru un mandat de patru ani.

Procesul de selecţie a fost coordonat de Comitetul Persoanelor Înţelepte (Committee of Wise Persons), un organism intern alcătuit din cei mai prestigioşi experţi şi foşti preşedinţi ai Comisiei de la Veneţia. Acesta a realizat o evaluare riguroasă a candidaţilor şi a propus plenului membrii calificaţi pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, membri ai Biroului de conducere şi preşedinţi ai subcomisiilor, pentru un mandat de doi ani.

"Mă bucur că implicarea mea în activitatea Comisiei de la Veneţia pentru promovarea rolului Comisiei în apărarea drepturilor fundamentale şi în consolidarea statului de drept şi a democraţiei a fost apreciată şi concretizată într-o astfel de alegere", a scris Laura-Iuliana Scântei pe pagina sa de Facebook.

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept - cunoscută sub denumirea de Comisia de la Veneţia - este organismul consultativ al Consiliului Europei în materie constituţională. Aceasta funcţionează ca un acord extins şi reuneşte 61 de membri: cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, la care se adaugă alte 15 state.

Rolul Comisiei de la Veneţia este de a oferi consultanţă juridică statelor membre şi, în special, de a sprijini statele care doresc să îşi alinieze structurile juridice şi instituţionale la standardele europene şi internaţionale în domeniile democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.

Secretariatul Comisiei îşi are sediul la Strasbourg, Franţa, în cadrul sediului Consiliului Europei. Sesiunile plenare ale Comisiei au loc la Veneţia, Italia, la Scuola Grande di San Giovanni Evangelista, de patru ori pe an (martie, iunie, octombrie şi decembrie).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0904
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3406
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4586
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8057
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb