Companii

3 mai 2007

"Brose" şi "Webasto" au renunţat să mai investească la Arad

Paula BulzanZiarul BURSA #Companii / 3 mai 2007 /

Producătorul german de subansamble auto "Brose" a renunţat la o investiţie de 15 milioane euro prevăzută pentru prima fază a unei fabrici la Arad, alegând în schimb Slovacia, pentru că autorităţile locale nu au reuşit să asigure o suprafaţă suficientă de teren pentru derularea proiectului.

MARIN CONDESCU, PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI NAŢIONALE MINE-ENERGIE:"Vrem o privatizare transparentă a complexurilor Turceni, Craiova şi Rovinari"

Sorin Titus Iordan Ziarul BURSA #Companii / 3 mai 2007 /

Minerii şi energeticienii din unităţile componente ale "Societăţii Naţionale a Lignitului" Oltenia Târgu-Jiu şi cele ale complexurilor energetice Rovinari, Craiova şi Turceni, au întrerupt ieri lucrul, între orele 13:00 şi 15:00, ca urmare a deciziei prin care primul ministru Călin Popescu Tăriceanu atribuie AVAS administrarea aces­tor unităţi.

Trei luni şi 1 milion de euro pentru Best Distribution

C.P.Ziarul BURSA #Companii / 3 mai 2007

Best Distribution - cel mai important jucător pe piaţa de distribuţie de jocuri pentru PC şi console - a realizat, în primele trei luni ale anului 2007, o cifră de afaceri de 1 milion de euro. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut rulajul Best Distribtuion a crescut cu 35 de procente.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Locuinţe pentru tineri în judeţul Tulcea

Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 3 mai 2007 /

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va construi apartamente pentru tineri, în regim de închiriere, pe raza judeţului Tulcea. Pentru selectarea unui antreprenor, ANL organizează proceduri de licitaţii, în cadrul cărora vor fi atribuite...

Brandul RomaniaIT ajunge în Statele Unite

C.P.Ziarul BURSA #Companii / 3 mai 2007

În perioada 26-27 aprilie 2007, Balint Porcsalmi, Secretar de Stat al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a fost prezent la conferinţa "Investing in & Partnering with Romanian Technology Companies" desfăşurată în...

<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo