Companii

30 octombrie 2020
Adrian Oros

VIDEOCONFERINŢA BURSA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" / ADRIAN OROS, MINISTRUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE:"Trebuie să scăpăm de vânătorii de subvenţii"

Alina VasiescuZiarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2020

"Avem o proprietate agricolă polarizată"  

În viitorul Program Naţional Strategic pentru agricultură, prevăzut pentru anii 2021-2027, va trebui să scăpăm de vânătorii de subvenţii, astfel încât banii dedicaţi fermierilor să ajungă acolo este nevoie, conform domnului Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Dumitru Nancu

VIDEOCONFERINŢA BURSA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" / DUMITRU NANCU, DIRECTOR GENERAL FNGCIMM:"Urmează să lansăm Agro Invest - un program revoluţionar pe piaţa noastră"

E.O.Ziarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2020

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat la începutul acestui an, şi-a arătat efectele pozitive în primele zece luni de implementare, a precizat Dumitru Nancu, Director General al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN). Domnia sa a explicat: "Este fără precedent lansarea acestui plan, care are ca obiectiv înlocuirea măsurilor de subvenţionare cu cele de stimulare. Este exact strategia de care are nevoie România, respectiv stimularea investiţiilor.

"Niciun sistem de sănătate din lume nu beneficiază de fonduri suficiente, însă România are cel mai mic buget din UE"

SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII / ADELA COJAN, PREŞEDINTE CNAS:"Niciun sistem de sănătate din lume nu beneficiază de fonduri suficiente, însă România are cel mai mic buget din UE"

Ziarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2020

44,7 miliarde lei - bugetul alocat CNAS  

"Intenţionăm să punem la punct o metodologie mai bună de acordare a teleconsultaţiilor şi să contruim o platformă dedicată acestui tip de servicii"

"Asigurările voluntare de sănătate pot contribui la sustenabilitatea financiară a sistemului public"

Reporter: Ce provocări a adus criza sanitară pentru CNAS?

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Dănuţ Păle

VIDEOCONFERINŢA BURSA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" / DĂNUŢ PĂLE, VICEPREŞEDINTE COMISIA PENTRU AGRICULTURĂ DIN CAMERA DEPUTAŢILOR:"Noi nu exportăm numai materie primă, ci exportăm şi subvenţii"

G.M.Ziarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2020

Decidenţii politici din ţara noastră ar trebuie să îşi armonizeze poziţia în legătură cu politica agricolă naţională şi să fie o singură voce în negocierile de la Bruxelles cu Comisia Europeană, susţine Dănuţ Păle, vicepreşedintele Comisiei...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0719
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3138
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4257
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8251
Gram de aur (XAU)Gram de aur507.0444

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo