EY România prezintă o analiză a principalelor instrumente fiscale şi a programelor de finanţare nerambursabilă disponibile pentru companii, în contextul modificărilor legislative recente şi al implementării noilor scheme de ajutor de stat, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
• 1. Facilităţi fiscale şi mecanisme de amortizare aplicabile în 2026
Cadrul fiscal din România pune la dispoziţia contribuabililor o serie de stimulente destinate susţinerii investiţiilor şi optimizării fluxurilor de numerar:Scutirea de impozit pe profitul reinvestit: Această facilitate permite o economie fiscală de aproximativ 16% din valoarea investiţiilor realizate în active eligibile, cum sunt echipamentele tehnologice sau soluţiile IT. Reglementările actuale permit distribuirea sub anumite condiţii a rezervelor constituite din profitul reinvestit, fără pierderea beneficiului fiscal.
Amortizarea accelerată în 2026: În mod obişnuit, contribuabilii care aplică scutirea pentru profitul reinvestit nu pot cumula această facilitate cu amortizarea accelerată.
Totuşi, prin excepţie, legislaţia recentă permite utilizarea amortizării accelerate în anul fiscal 2026 pentru categorii specifice de active: echipamente tehnologice, maşini şi instalaţii de lucru, precum şi echipamente IT.
Facilităţi pentru Cercetare-Dezvoltare (R&D): Companiile pot accesa deducerea suplimentară a cheltuielilor de R&D, un mecanism de credit fiscal de 10% şi scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii alocaţi acestor proiecte. Eligibilitatea activităţilor este determinată pe baza unei definiţii extinse şi nu este condiţionată de succesul tehnic sau comercial al proiectului.
Alte mecanisme de cash-flow: Sunt disponibile optimizări de TVA (amânarea plăţii TVA la import, ajustarea bazei impozabile, accelerarea rambursărilor), bonificaţii fiscale temporare pentru conformare şi creditul fiscal pentru sponsorizări (aplicabil în anumite limite pentru impozitul pe profit sau impozitul minim pe cifra de afaceri). De asemenea, companiile pot solicita recuperarea dobânzilor şi actualizarea cu rata inflaţiei pentru creanţele fiscale restituite cu întârziere de către autorităţi.
• 2. Programe de finanţare şi noul Program de Relansare Economică (2026-2032)Începând cu anul 2026, România lansează un program multianual de relansare economică, cu un buget estimat la 5 miliarde de euro alocat până în anul 2032. Programul include opt direcţii prioritare de ajutor de stat şi introduce un pachet specific de sprijin pentru investiţii strategice de tip ancoră, cu o valoare de peste 200 de milioane de euro.
Cele opt direcţii de finanţare vizează:Proiecte strategice mari (cu pachete de sprijin flexibile).
Sectorul de producţie şi dezvoltare industrială.
Materii prime critice.
Tehnologii „net zero”.
Cercetare-dezvoltare şi accelerarea transferului tehnologic.
Industria de apărare, clustere de competitivitate şi reducerea deficitului comercial.
Dezvoltare regională.
Stimularea investiţiilor în turism şi sprijinirea antreprenoriatului din diaspora.
Notă privind cumulul de beneficii: Deşi Codul fiscal nu interzice explicit cumularea granturilor cu facilităţile fiscale, regulile europene privind ajutoarele de stat şi evitarea dublei finanţări prevăd că activele achiziţionate din fonduri nerambursabile nu pot beneficia concomitent de scutirea de impozit pentru profitul reinvestit.
• 3. Armonizarea cu standardele internaţionale
Sistemul fiscal local trece prin procese de adaptare la reglementările globale, reflectate prin alinierea la iniţiativa OECD Pillar II şi prin recalibrarea stimulentelor sub formă de credite fiscale rambursabile calificate, în special în zona activităţilor de cercetare-dezvoltare.





















































Opinia Cititorului