Consumul anemic de electricitate sperie economia cu preţuri negative

Consumul de electricitate al unei ţări este unul dintre cele mai fidele barometre ale economiei. El arată activitatea din industrie, servicii şi consumul populaţiei. Dacă ne-am lua doar după acest indicator, România pare o economie în suferinţă, nu doar în recesiune. În zilele de weekend tabloul consumului de electricitate este de-a dreptul înfricoşător. Spre exemplu, duminica trecută, timp de cinci ore, consumul a fost mai mic de 3.000 de MW. Asta ne-a permis ca la ora 14.00 să exportăm aproape 1.300 de MW. Din păcate, între orele 10 şi 17, preţurile medii erau negative pe Piaţa pentru Ziua Următoare, cele mai mici fiind -26,24 lei/MWh, la mijlocul zilei. Astfel, producătorii erau dispuşi să plătească pentru a scăpa de energia produsă, în loc să oprească instalaţiile, mişcare care i-ar fi costat, cu siguranţă, mai mult. S-a ajuns în asemenea situaţii pentru că sunt instalate tot mai multe capacităţi de producere a energiei eoliene şi fotovoltaice, dar nu şi capacităţi de stocare. Din situaţia preţurilor negative toată lumea pierde. Oferta excesivă este o problemă pentru operatorul reţelei (Transelectrica), care trebuie să menţină echilibrul dintre cerere şi ofertă. Consumatorii nu au nici ei de câştigat, pentru că ar trebui să aibă doar contracte de furnizare cu preţ dinamic pentru a putea simţi schimbări în facturi.

La un consum atât de mic, am fi avut nevoie de o zi puţin mai însorită, pentru ca întregul necesar de electricitate să poată fi acoperit din parcurile fotovoltaice. Cu toate acestea, centralele eoliene şi fotovoltaice au asigurat aproximativ 2.600 MW dintr-un consum instantaneu de 2.800 MW. Chiar şi aşa, dispecerii DEN au ţinut în producţie centrale pe cărbuni, pe gaz şi hidrocentrale, încercând să anticipeze volatilitatea producţiei de energie regenerabilă şi să evite oprirea costisitoare a centralelor. Ce s-a întâmplat în România la final de săptămână arată provocările tot mai mari în gestionarea sistemelor energetice, confruntate cu perioade de producţie ridicată şi cerere scăzută, cu efect într-o volatilitate extremă a preţurilor. Surplusul de electricitate din perioadele de consum redus nu poate fi stocat în baterii, a căror capacitate rămâne limitată atât ca putere, cât şi ca nivel al investiţiilor. În state precum Franţa şi Germania, distorsiunile pieţei sunt reglate prin reducerea producţiei chiar la centralele care generează aceste dezechilibre.

Deşi energia solară şi eoliană joacă un rol cheie în decarbonizarea sistemului energetic, dependenţa lor de condiţiile meteo duce din ce în ce mai mult la situaţii de supraofertă, în special în perioadele cu cerere scăzută. În astfel de momente, preţurile negative nu provoacă doar distorsiuni economice, dar ameninţă direct stabilitatea sistemului.

Anul trecut, România a devenit importator net de energie, în contextul în care producţia internă a continuat să scadă (cu 2,6% faţă de 2024, coborând de la 50,6 TWh la 49,3 TWh). Datele INS au confirmat trendul de scădere a consumului final de energie electrică în România. Anul trecut, scăderea a fost de 0,9%, comparativ cu 2024, în timp ce consumul populaţiei s-a diminuat cu 1%, deşi resursele de energie primară au crescut cu 3,7%, iar cele de energie electrică s-au majorat cu 5,1% faţă de perioada similară din anul precedent.

Producţia anuală este într-o scădere constantă. La începutul anilor 90, când România era încă puternic industrializată, producţia depăşea 61 TWh, cu un mix energetic dominat de cărbune şi hidro. Astăzi, mixul energetic este mult mai variat, dar producţia în bandă suferă. Centralele nucleare de la Cernavodă contribuie constant cu până la 20% din totalul de energie necesar, însă reactoarele 1 şi 2 sunt momentan oprite. Şi hidrocentralele au producţie variabilă, în funcţie de cât de secetos este anul, în timp ce povestea regenerabilelor se scrie în fiecare zi.