COTAR cere anchetarea conducerii ASF

S.B.
Miscellanea / 10 februarie, 16:46

COTAR cere anchetarea conducerii ASF

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) cere instituţiilor competente să ancheteze conducerile ASF şi FGA, despre ”modul în care se fac afaceri de partid în cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, pe ce criterii au fost făcute numirile politice din conducerea ASF, cum au ajuns la conducerea FGA persoane care nu au nicio legătură cu fondurile de garantare şi care este legătura între numirea în funcţie a actualului preşedinte al FGA şi împrumutul pe care i l-a acordat lui Cătălin Predoiu înainte de alegerile din 2024”, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

”În urma unor dezvăluiri din presă şi pe baza unor informaţii obţinute pe surse, COTAR cere lămuriri în privinţa activităţii vicepreşedintelui ASF Sorin Mititelu, cel care i-a adus în conducerea FGA pe Corvin Nedelcu, membru în Consiliul de Administraţie al FGA, şi pe actualul preşedinte, Vasile Alecsandru Strat, omul care l-a împrumutat, fără dobândă, pe vicepremierul Cătălin Predoiu.

O dezvăluire recentă făcută de Hotnews arată că Vasile Alecsandru Strat l-a împrumutat pe vicepremierul Cătălin Predoiu cu aproape 40.000 de euro în 2024 pentru a-şi plăti către PNL contribuţia la campania electorală. Actualul preşedinte al FGA a declarat că Predoiu i-a fost prezentat de colegul Tănase Stamule şi nu are „alte relaţii cu dânsul”. Afacerile de partid sunt evidente, Stamule un important membru PNL, care a făcut parte din aparatul guvernamental.

Numele lui Vasile Alecsandru Strat apare în cea mai recentă declaraţie de avere, semnată la sfârşitul anului 2024, a vicepremierului PNL Cătălin Predoiu, care s-a împrumutat de la acesta cu 198.000 de lei - contribuţie către PNL Prahova pentru campania electorală parlamentară. Cătălin Predoiu a devenit senator al PNL Prahova la alegerile parlamentare din 2024.

În afară de PNL, o altă legătură a lui Stamule cu Strat este că ambii sunt şi decani la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Tănase Stamule fiind decan al Facultăţii de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine din cadrul ASE, iar Vasile Alecsandru Strat fiind decanul Bucharest Business School (BBS), facultatea de afaceri dedicată programelor de tip MBA din cadrul ASE. Acesta din urmă a confirmat pentru HotNews că a fost numit preşedinte al CA-ul FGA pe 23 ianuarie 2026, pentru un mandat de 5 ani, apoi a fost numit preşedinte al FGA, de către ASF.

Cerem să se ancheteze pe ce criterii a fost propulsat şi Corvin Nedelcu în CA-ul FGA, când încă era şi membru în Consiliul de Administraţie al ANAF şi dacă este adevărat că s-a făcut o şedinţă după două săptămâni de la numire, pentru a fi scos din CA-ul ANAF, dar s-a antedatat documentul. De asemenea, cerem să se ancheteze cum de toţi cei care sunt legaţi de noi scandaluri cu bani nejustificaţi au legătură cu PNL, fiind plasaţi la conducerea ASF şi FGA” se arată în comunicatul COTAR.

„Noi am aşteptat ani de zile banii de la FGA şi numirile politice s-au făcut pe baza altor interese decât cele ale românilor. Toate acestea au fost făcute de vicepreşedintele ASF Sorin Mititelu, în timp ce nouă ne creşte RCA-ul de la o lună la alta, pentru că el este cel care ar trebui să se ocupe cu supravegherea acestei pieţe, dar probabil că nu are timp, fiind ocupat cu activităţi de partid pentru împrumuturile fără dobândă către unii miniştri”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0910
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5783
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8400
Gram de aur (XAU)Gram de aur694.7316

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb