Creşterea credibilităţii produselor româneşti - obiectiv al acordului dintre CCIB şi ANPCPPS

G.S.
Companii / 5 februarie 2014

Creşterea credibilităţii produselor româneşti pe piaţa internă şi internaţională, prin acordarea mărcii programului "Marca încrederii", este unul dintre obiectivele acordului de colaborare semnat astăzi de Camera de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS) - InfoCons.

Celelalte două obiective ale acordului sunt organizarea unor cursuri specializate, pentru o mai bună informare a agenţilor economici din capitală cu privire la obligaţiile ce le revin în raport cu cetăţeanul, în calitate de consumator, şi implementarea Directivei Europene de Soluţionare Alternativă a Disputelor, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, cele două organizaţii au în vedere realizarea unor ghiduri de bune practici, pe domenii de activitate, documente în baza cărora să fie asigurate uniformitatea şi conformitatea acţiunilor de control realizate de autorităţi la nivelul agenţilor economici.

Acordul a fost semnat de către preşedintele CCIB, Sorin Dimitriu, şi de cel al ANPCPPS, Sorin Mierlea.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb