Cushman & Wakefield Echinox: România, destinaţie strategică pentru retailul internaţional

I.S.
Comunicate de presă / 23 iulie, 11:00

Cushman & Wakefield Echinox: România, destinaţie strategică pentru retailul internaţional

Piaţa de retail din România continuă să atragă un număr tot mai mare de branduri internaţionale, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, ce arată faptul că peste 40 de retaileri internaţionali şi-au făcut intrarea pe piaţa românească între 2020 şi 2025, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Toate aceste reţele de retail au la nivel global venituri anuale cumulate de peste 80 de miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea pieţei de retail din România este estimată la circa 60 miliarde de euro.

Majoritatea noilor intraţi au ales centrele comerciale din Bucureşti drept punct de lansare al operaţiunilor pe plan local.

Noile branduri internaţionale sosite în România între 2020 şi 2025 provin dintr-o gamă variată de sectoare, cele mai reprezentative fiind îmbrăcăminte - 26% din totalul noilor intrări (modă şi articole vestimentare), food & beverage - 17% (restaurante), alături de cosmetică şi beauty retail - 12%.

Aceste trei segmente însumează peste jumătate din numărul total de intrări noi pe piaţă, retailerii de modă şi operatorii de restaurante de tip fast-food fiind motoarele principale ale creşterii. Totodată, au fost înregistrate nume noi importante şi în domenii precum articole sportive, jucării, bijuterii & accesorii şi magazine specializate (pet-shop-uri, farmacii etc.), ceea ce evidenţiază atractivitatea pieţei pentru segmente diferite de retail.

Printre retailerii de modă ce au intrat în România în perioada analizată se numără: Primark, Lefties, HalfPrice, Calvin Klein Jeans & Underwear, Funky Buddah sau Bogner. Totodată grupurile JD Sports and Foot Locker, Sport Direct din domeniul articolelor sportive s-au alăturat retailerilor prezenţi pe piaţa românească. De menţionat, de asemenea, retailerii de cosmetice şi produse de înfrumuseţare Kiko Milano, Rituals sau Bath & Body Works şi compania poloneză Wittchen, retailer de genţi şi accesorii de călătorie şi articole din piele.

Lanţurile internaţionale de fast-food Hesburger, Wendy's, Popeyes sau Happy Restaurants, dar şi operatorul polonez de supermarketuri Zabka au avut o expansiune agresivă pe piaţa locală în ultimii ani.

Potrivit sursei, pe lângă aceste branduri, alte nume noi analizează intrarea în România, unele dintre ele fiind în stadii avansate de a deschide primele magazine din ţară, printre care Action, grup olandez ce operează magazine de tip discount şi lanţul de magazine MR.DIY din Malaezia.

Intrarea pe piaţa de retail a noilor operatori a mers mână în mână cu extinderea infrastructurii de retail, proiectele noi dezvoltate în perioada 2020-2025 oferind platforma necesară brandurilor internaţionale pentru a-şi stabili magazinele.

Peste 70% dintre noii retaileri şi-au deschis primele unităţi în cadrul centrelor comerciale, acestea oferind locaţii strategice, trafic ridicat şi facilităţi integrate.

Preferinţa pentru mall-uri subliniază importanţa acestui tip de format atât pentru extinderea reţelei de magazine, cât şi prin ecosistemele comunitare ce oferă consumatorilor experienţe de shopping, entertainment şi lifestyle.

Majoritatea brandurilor nou intrate au optat să îşi deschidă propriile magazine în România, în detrimentul francizei sau parteneriatelor, ceea ce ilustrează aşteptările pozitive privind performanţa şi profitabilitatea pe piaţa românească. Această abordare directă reflectă, totodată, angajamentul retailerilor de a investi pe termen lung şi de a-şi adapta oferta la preferinţele consumatorilor români.

Retaileri din SUA, Polonia, Germania, Spania şi Franţa au ales România ca destinaţie strategică, atraşi de mai mulţi factori-cheie ai pieţei locale ce ţin de indicatori economici şi demografici, dar şi ai pieţei imobiliare.

Puterea de cumpărare în creştere a consumatorilor români susţine vânzările şi justifică expansiunea brandurilor premium şi mid-market. Totodată, receptivitatea românilor la branduri internaţionale, pentru mărci şi concepte noi se traduce prin cerere solidă pentru retaileri globali şi reprezintă un alt element cheie în atragerea retailerilor pe piaţa locală.

Pe baza tendinţelor din perioada 2020-2025 putem estima un interes susţinut pentru extinderea în România, sectoarele cel mai probabil să genereze noi intrări rămân moda, restaurantele şi produsele de beauty, având în vedere performanţele actuale şi apetitul consumatorilor pentru aceste categorii.

De asemenea, dezvoltatorii autohtoni şi internaţionali continuă să investească semnificativ în noi scheme de retail, astfel că piaţa îşi menţine tendinţa de diversificare din punct de vedere geografic, dar şi al formatului (mall-uri dominante în oraşe mari, parcuri de retail în oraşe medii), oferind oportunităţi de intrare pentru noi jucători şi extindere pentru cei existenţi.

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: ”România se poziţionează ferm ca o piaţă dinamică, atractivă şi stabilă pentru expansiunea internaţională în retail. Tendinţele recente, de la creşterea numărului de branduri noi la extinderea celor prezenţi deja pe piaţă, demonstrează vitalitatea sectorului şi încrederea investitorilor în potenţialul său. Această tendinţă plasează România pe lista ţărilor în care retailerii doresc să-şi extindă afacerile la nivel regional. Cu o infrastructură solidă de peste 4,7 milioane metri pătraţi de spaţii moderne, România a demonstrat că poate susţine atât extinderea reţelelor existente, cât şi intrarea unor jucători noi pe piaţă, consolidându-şi statutul de destinaţie strategică pe harta retailului internaţional.”

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb