David Cameron le solicită susţinătorilor Brexit-ului să admită "riscurile"

Andrei Stan
Internaţional / 28 februarie 2016

Premierul britanic David Cameron le cere susţinătorilor Brexit-ului să recunoască "riscurile" ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, subiectul unor dezbateri intense ce urmează să fie tranşate prin referendumul programat în luna iunie, transmite AFP.

Într-un articol de opinie apărut în ediţia de duminică a cotidianului conservator The Daily Telegraph, Cameron consideră eventuala ieşire din UE ca fiind "pariul secolului".

"Când celor care duc campania în favoarea ieşirii li se cere să prezinte un proiect în afara Uniunii Europene, ei devin extrem de vagi", afirmă premierul, adăugând că "ceea ce propun ei, în prezent, este un salt în întuneric".

"Nu este suficient să spui că totul va merge bine, în contextul în care în joc sunt locurile de muncă şi viitorul ţării noastre", insistă el.

"Nu am niciun dubiu că singura certitudine a unei ieşiri din UE este incertitudinea", adaugă Cameron, precizând că există "numeroase riscuri în cazul părăsirii Europei".

Potrivit Agerpres, campania în favoarea rămânerii în UE se derulează în forţă, după ce premierul britanic a obţinut concesii din partea partenerilor europeni ai Londrei.

Cameron a primit sâmbătă un sprijin unanim din partea miniştrilor de finanţe din G20, reuniţi la Shanghai, care au evidenţiat "şocul unei eventuale ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană" printre riscurile care ar afecta relansarea economică mondială.

Însă el trebuie să convingă personalităţi din propria tabără conservatoare: şase miniştri din guvern şi numeroşi deputaţi al Partidului Conservator sunt pentru un Brexit.

Boris Johnson, carismaticul primar conservator al Londrei care militează pentru Brexit, şi-a acuzat sâmbătă opozanţii că "exagerează riscurile". "Marea Britanie ar putea avea un viitor măreţ, cu o economie mai dinamică şi cu o populaţie mai fericită", a declarat el pentru cotidianul The Times.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0904
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3406
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4586
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8057
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb