De la profit la supravieţuire: hotelierii de la munte resimt scăderea bugetelor de vacanţă

S.C.
Miscellanea / 31 august, 12:37

De la profit la supravieţuire: hotelierii de la munte resimt scăderea bugetelor de vacanţă

Primele evaluări ale sezonului estival 2026 în destinaţiile montane, indică o continuare a scăderilor din turismul de la munte, după un an 2025 care s-a situat, la rândul său, sub rezultatele din 2024, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT). Deşi destinaţiile montane au atras vizitatori, creşterea numărului de turişti nu s-a reflectat într-o evoluţie similară a cererii pentru cazare şi servicii de restaurant, potrivit comunicatului de presă.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în prima jumătate a anului 2026, sosirile în staţiunile montane au scăzut cu 4,1%, iar înnoptările cu 6,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025. Aceste rezultate conturează contextul în care s-a desfăşurat sezonul de vară, pentru care numeroşi hotelieri semnalează diminuări ale activităţii de 15-20% faţă de anul precedent, iar în unele cazuri chiar de 30%, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit datelor furnizate de BIBI Touroperator, tariful mediu pe cameră pentru un sejur în destinaţiile montane a ajuns la 643 de lei, faţă de 622 de lei anul trecut, înregistrând o creştere de numai 3,4%, în ciuda majorării costurilor. Durata medie a sejurului s-a redus cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 3,6 nopţi, conform comunicatului de presă.

Mulţi hotelieri din staţiunile montane descriu menţinerea activităţii tot mai mult ca pe un efort de supravieţuire. Pentru a răspunde scăderii puterii de cumpărare, aceştia au creionat pachete cu tarife last minute reduse, facilităţi incluse şi beneficii suplimentare pentru turiştii care îşi prelungesc sejurul. În paralel, operatorii unor hoteluri mari, de patru şi cinci stele, s-au orientat către turismul de afaceri şi segmentul corporate, în încercarea de a compensa diminuarea cererii pentru vacanţe, transmit reprezentanţii APDT.

Creşterea uşoară a numărului de turişti străini nu a compensat reducerea cererii interne, în condiţiile în care aceştia au o pondere semnificativ mai mică decât turiştii români în staţiunile montane. Bugetele de vacanţă ale românilor sunt supuse unor presiuni tot mai mari, printre factorii remarcaţi numărându-se înjumătăţirea valorii voucherelor de vacanţă, diminuarea puterii de cumpărare şi creşterea taxelor în turism, conform comunicatului de presă.

Una dintre tendinţele remarcate în acest an este orientarea către excursiile de o zi. Vizitatorii vin să se bucure de munte, dar aleg tot mai frecvent să nu rămână peste noapte şi să limiteze cheltuielile în restaurante. Unii aduc mâncare de acasă sau preferă magazinele şi unităţile de tip fast-food. Astfel, aglomeraţia din anumite zone turistice nu se traduce automat în rezultate mai bune pentru hotelieri şi restaurante, se mai arată în comunicatul de presă.

În restaurante, adaptarea a însemnat şi simplificarea meniurilor, prin eliminarea unor preparate mai complexe, care necesită mult timp de pregătire, în timp ce unele locaţii au redus personalul. Alţi operatori au ales să menţină tarifele, acoperind deficitul de încasări din rezervele financiare acumulate în anii anteriori. Aceste măsuri reflectă presiunea asupra afacerilor din turismul montan, pentru mulţi antreprenori prioritatea devenind menţinerea activităţii, conform comunicatului de presă.

Pe Valea Prahovei, Sinaia înregistrează scăderi de 1,4% la sosiri şi de 2,4% la înnoptări, mai moderate decât cele consemnate la nivelul staţiunilor montane în ansamblu. La Buşteni, înnoptările sunt, de asemenea, în declin, în pofida organizării mai multor evenimente, care au adus mai mulţi turişti la recepţii, dar pe perioade foarte scurte de 1-2 nopţi. În schimb, Valea Doftanei se remarcă prin creşteri consistente în această vară, deşi rămâne o destinaţie de dimensiuni mai mici pe piaţa turistică. Aici s-a desfăşurat în ultimul weekend din această vară, a XXIII-a ediţie Festivalului Caşcavelei, care a atras câteva mii de vizitatori, transmit oficialii APDT.

„Muntele nu a fost gol în această vară, dar trebuie să facem diferenţa între o staţiune aglomerată şi o economie turistică sănătoasă. Excursiile de o zi nu ţin locul sejururilor, iar prezenţa excursioniştilor nu înseamnă automat venituri pentru hoteluri şi restaurante. Discuţia nu mai este despre dezvoltare, ci despre supravieţuire. Avem nevoie de măsuri care să susţină accesul românilor la vacanţe şi să ofere predictibilitate afacerilor. Când scade turismul, pierd şi furnizorii, angajaţii şi comunităţile locale. Susţinerea turismului înseamnă susţinerea economiei româneşti!” declară domnul Adrian Voican, preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova şi preşedinte BIBI Group4Travel, conform comunicatului de presă.

Bilanţul preliminar evidenţiază diferenţa dintre atractivitatea muntelui pentru vizite scurte şi cererea efectivă pentru vacanţe de câteva zile. Prezenţa vizitatorilor în staţiuni trebuie analizată împreună cu evoluţia înnoptărilor şi a consumului de servicii turistice, pentru o imagine relevantă asupra rezultatelor sezonului, se mai arată ăn comunicatul de presă.

În acest context, sunt necesare măsuri din partea autorităţilor pentru susţinerea turismului intern şi a accesului populaţiei la vacanţe. Efectele declinului depăşesc sectorul ospitalităţii şi se pot transmite către furnizori, transportatori şi alte afaceri locale, afectând locurile de muncă şi veniturile comunităţilor. Susţinerea turismului reprezintă, astfel, şi o investiţie în economia locală şi în nivelul de trai, potrivit reprezentanţilor APDT.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Profit, evaziune, preturi nesimtite...cresti si la un moment dat mai si cobori.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2586
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1396
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.6687

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb