Delgaz Grid lansează trei proiecte pilot în domeniul gazelor verzi

I.S.
Comunicate de presă / 23 iulie, 10:09

Delgaz Grid lansează trei proiecte pilot în domeniul gazelor verzi

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, va lansa în perioada următoare, în premieră, trei proiecte pilot prin care îşi propune să contribuie la dezvoltarea sectorului de gaze verzi şi a soluţiilor de decarbonizare, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Primul proiect, deosebit de important, BioMethaneMix, are ca scop obţinerea biometanului prin condiţionarea producţiei de biogaz (produs în staţii de epurare ape uzate/platforme industriale), validarea paşilor de proces din punct de vedere tehnic şi injectarea biometanului într-o secţiune a unui sistem de alimentare cu gaze naturale.

Timp de minimum şase luni se va testa alimentarea amestecului de biometan şi gaze naturale pe modelul proiectelor funcţionale: la nivel european, măsurarea volumelor, analiza calităţii amestecului, în scopul facturării, utilizând tehnologii.

Proiectul va fi derulat începând cu anul viitor şi se estimează că va fi finalizat în 2027. Biometanul este o sursă importantă de energie verde, având în vedere efectul neutru al acestuia asupra schimbărilor climatice. Acesta are caracteristici similare cu ale gazelor naturale şi se obţine prin procesarea biogazului (care conţine, în principal, metan şi dioxid de carbon), biogaz, care se produce prin fermentarea anaerobă a resturilor vegetale, culturilor energetice, dejecţiilor animale, nămolurilor din staţii de epurare ape uzate etc.

„Proiectele noastre pilot sunt esenţiale pentru viitorul industriei de gaze din România. Ceea ce facem este să testăm compatibilitatea şi funcţionarea corespunzătoare a elementelor sistemului de distribuţie a gazelor naturale - reţea şi instalaţii de utilizare - cu amestecuri de gaze naturale şi diferite concentraţii de hidrogen, în scopul pregătirii reţelelor pentru a susţine tranziţia energetică prin conversia reţelelor existente la reţele < H2 ready > respectiv construcţia, în viitor, doar de reţele < H2 ready >”, a declarat Cristian Secoşan, Director General al Delgaz Grid.

Potrivit sursei, BlendUp30, al doilea proiect, are ca scop validarea, prin „testul timpului”, a concluziilor proiectului 20HyGrid, privind compatibilitatea şi funcţionarea corespunzătoare a elementelor sistemului de alimentare cu gaze naturale cu amestecuri de gaze şi diferite concentraţii de hidrogen (23vol.% şi 30vol.%).

Totodată, se urmăreşte validarea comportamentului clienţilor şi asigurarea că manipularea aparatelor care funcţionează cu aceste amestecuri este fără riscuri. Testele se vor realiza pe o perioadă de minimum 6 luni, pe trei tronsoane de reţea existentă, cu material tubular diferit (oţel; polietilenă-PE 100 şi PE 80), din trei localităţi diferite, alimentate continuu cu acest amestec. Perioada estimată pentru derularea proiectului este 2026-2028.

„Derularea de proiecte pilot, pregătirea şi promovarea, din timp, a noilor soluţii tehnice pentru tranziţia spre energie verde va contribui la o mai bună înţelegere a nevoii de reducere a utilizării combustibililor fosili, la creşterea încrederii în soluţiile verzi şi la dezvoltarea sectorului energiei verzi, pentru a limita schimbările drastice ale climei”, a declarat Anca Evoiu, Director General Adjunct al Delgaz Grid.

Al treilea proiect, denumit HyGrid100, vizează testarea cu hidrogen 100vol.% pe un tronson al sistemului existent de alimentare cu gaze naturale, din PE 100 dar cu aparate de utilizare noi, compatibile cu hidrogen pur, 100vol.% (centrale termice). Într-o primă etapă, aceste teste vor fi realizate într-un mediu controlat, în poligonul Delgaz Grid de la Mediaş. După confirmarea că testele din poligon s-au derulat în condiţii de siguranţă, acestea vor continua, în etapa a doua, pe un tronson de reţea operaţională, la sunt racordaţi consumatori casnici, cărora li se vor instala aparatele de utilizare noi, compatibile cu hidrogen pur. Se va verifica modul de funcţionare a reţelei de distribuţie, a instalaţiilor de utilizare respectiv comportarea aparatelor de utilizare/procesul de combustie cu hidrogen pur. Se estimează că acest proiect va fi finalizat în cursul anului 2028.

Este important de menţionat că, în momentul de faţă, Delgaz Grid are în fază de implementare/aproape de finalizare un proiect pilot, 30HyGrid, care reprezintă o extindere a proiectului 20HyGrid.

Conform comunicatului, desfăşurat în perioada noiembrie 2022-noiembrie 2023, proiectul 20HyGrid a demonstrat cu succes că, din punct de vedere tehnic, este posibilă şi sigură utilizarea unui amestec de 20vol.% hidrogen şi gaze naturale în reţelele de distribuţie şi instalaţiile/aparatele de utilizare a gazelor naturale existente în România.

Prin 30HyGrid, compania îşi propune să testeze aparatele de uz casnic (de ex. aparate de gătit, centrale termice), fără modificarea acestora, cu un amestec în care concentraţia de hidrogen în gazele naturale de 20vol.%, testată deja, este crescută la 30vol.% respectiv 35vol.% (valoarea maximă până la care nu sunt necesare modificări, conform concluziilor testelor din ţările vest europene). Totodată, mare parte din categoriile de clienţi de tip non casnic vor fi testate cu amestecuri de 23vol.% şi 30vol.%hidrogen în gaze naturale.

„Dezvoltarea acestor tipuri de proiecte va contribui la creşterea experienţei şi expertizei în acest domeniu, în scopul dezvoltării legislaţiei în domeniu şi a promovării energiei verzi şi cu amprentă redusă de carbon. Totodată, va determina o creştere a producţiei de gaze verzi, respectiv de echipamente (electrolizoare, instalaţii de condiţionare biogaz etc.) iar ca efect, ne putem aştepta ca, în termen de 5-10 ani, preţul gazelor verzi şi al echipamentelor să scadă semnificativ. Astfel, energia verde va deveni tot mai accesibilă, iar clienţii vor beneficia de servicii de calitate, la un preţ rezonabil, comparativ cu cel al combustibilului fosil, dar cu o amprentă de carbon redusă semnificativ”, a declarat Dr. Cristian Călin, Director Programe Gaze Verzi şi Soluţii de Decarbonizare în cadrul Delgaz Grid.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb