Un nou sondaj naţional realizat de INSCOP Research, la solicitarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), relevă o percepţie paradoxală în rândul populaţiei: 55,8% dintre români consideră că regimul comunist a fost „mai degrabă un lucru bun pentru România”, în ciuda faptului că, din 2006, regimul a fost condamnat oficial ca fiind „ilegitim şi criminal”.
Directorul INSCOP, Remus Ştefureac, atrage atenţia că acest rezultat, corelat cu faptul că 81% dintre respondenţi recunosc lipsa libertăţii în acea perioadă, indică o degradare a valorii libertăţii în percepţia publică.
Daniel Şandru, preşedintele IICCMER, susţine că datele sondajului reflectă atât o nostalgie periculoasă, cât şi o lipsă cronică de informare corectă despre trecut. Potrivit cercetării realizate între 25 iunie şi 3 iulie 2025:
-55,8% consideră comunismul un lucru bun (faţă de 45% în 2014);
-34,5% îl percep ca un lucru rău;
-48,4% cred că „se trăia mai bine înainte de 1989”;
-Doar 34,7% consideră că viaţa este mai bună în prezent;
-80,9% recunosc că în regimul comunist era mai puţină libertate;
-65,1% afirmă că „era mai puţină corupţie decât în prezent”;
-Doar 7% au învăţat despre comunism în şcoală;
-68,2% spun că deţin suficiente informaţii despre perioada comunistă, însă multe provin din experienţe personale sau povestiri de familie.
Sondajul scoate în evidenţă percepţii adesea idealizate:
-85,1% dintre respondenţi cred că mâncarea era mai sănătoasă în comunism;
-75,1% cred că exista mai multă siguranţă publică;
-48,6% consideră că sistemul de sănătate era „mai bun” înainte de 1989, deşi realitatea istorică contrazice această opinie;
-58,6% afirmă că oamenii munceau „mai mult şi mai bine”;
-66,2% au o părere bună sau foarte bună despre Nicolae Ceauşescu, iar doar 24,1% au o părere negativă;
-Chiar şi 1 din 3 tineri între 18 şi 29 de ani exprimă o opinie favorabilă faţă de Ceauşescu.
Totuşi, mulţi români continuă să creadă în mituri precum cel al „locului de muncă garantat”, ignorând faptul că multe dintre aceste joburi erau formale, neproductive şi create artificial pentru a ascunde şomajul real.
Remus Ştefureac remarcă existenţa unui decalaj între percepţia regimului comunist ca sistem represiv şi imaginea tot mai pozitivă a lui Nicolae Ceauşescu. Potrivit lui, această contradicţie este alimentată de lipsa unei educaţii istorice solide şi de promovarea agresivă a propagandei pro-comuniste în mediul online.
„Vedem pe reţelele sociale produse de înaltă calitate care glorifică un regim criminal. Nu am construit anticorpii necesari pentru a contracara acest fenomen”, avertizează Ştefureac. Acesta subliniază că doar 27% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie bună, iar nemulţumirea faţă de prezent este exploatată pentru a rescrie nostalgic trecutul comunist.
Ştefureac susţine că rezultatele sondajului trebuie privite ca un avertisment serios pentru societate: „Dacă două treimi dintre români cred că era mai bine, cu mai puţină corupţie, dar şi cu mai puţină libertate, înseamnă că libertatea nu mai este o valoare apreciată. Fie nu înţelegem termenii, fie am abandonat criteriile democratice de evaluare.”
El propune ca România să investească serios în educaţia istorică, întrebând retoric: „Alocăm 7 miliarde de euro pentru armată. Nu putem aloca 1 miliard pentru educaţie istorică şi instituţii de memorie?”
Preşedintele IICCMER, Daniel Şandru, solicită adoptarea unei legi care să interzică simbolurile comuniste şi promovarea cultului unor figuri precum Nicolae Ceauşescu, în contextul actual al unui „război hibrid şi informaţional”.
El avertizează că „idealizarea comunismului este o problemă de securitate naţională” şi că „terenul este fertil pentru extremism”, mai ales în lipsa unei condamnări penale ferme a crimelor regimului. Şandru a anunţat lansarea unui site educaţional dedicat demitizării comunismului, destinat elevilor şi profesorilor, şi a reamintit că instituţia continuă documentarea şi sesizarea penală a cazurilor legate de abuzurile regimului.
„Nu suntem încă într-un scenariu catastrofic, dar pasivitatea ne apropie periculos de el”, a conchis preşedintele IICCMER.
1. Impactul social al măsurilor de ajustare bug
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2025, 15:08)
O analiză critică relevantă privind impactul social al măsurilor de ajustare bugetară și lipsa de corelare cu calitatea vieții din criteriile de la Maastricht necesită o privire echilibrată între stabilitatea macroeconomică și bunăstarea socială. Vom aborda în mod structurat următoarele aspecte:
1. Contextul Maastricht: Obiective și Limitări
Criteriile de la Maastricht au fost concepute pentru a asigura stabilitatea zonei euro, nu pentru a reflecta bunăstarea socială:
Deficit bugetar sub 3% din PIB
Datorie publică sub 60% din PIB
Alte criterii: inflație scăzută, stabilitatea cursului valutar, dobânzi pe termen lung controlate
Aceste criterii se concentrează pe disciplină fiscală, dar:
Nu măsoară inegalitatea socială
Nu reflectă accesul la educație, sănătate, locuire, protecție socială
Nu încurajează investițiile în capitalul uman
2. Impactul social al măsurilor de ajustare bugetară în România
Măsurile de ajustare bugetară, impuse pentru respectarea criteriilor de la Maastricht, pot avea efecte negative severe asupra populației:
a. Reduceri de cheltuieli sociale
Tăieri în educație, sănătate, pensii, salarii bugetare
Acces redus la servicii esențiale pentru categorii vulnerabile
b. Creșteri de taxe
TVA, accize sau alte impozite indirecte afectează mai ales populația cu venituri mici
c. Înghețări sau reduceri de investiții publice
Se amână proiecte de infrastructură, educație, digitalizare, afectând dezvoltarea pe termen lung
d. Exodul forței de muncă
Lipsa perspectivelor duce la migrarea tinerilor și a specialiștilor, slăbind potențialul economic viitor
3. Critică de fond: Maastricht ? Bunăstare
Criteriile de la Maastricht ignora calitatea vieții și justiția socială. În esență:
Țările pot fi „disciplinate fiscal”, dar inechitabile social
Ex: O țară poate avea deficit scăzut, dar un nivel ridicat al sărăciei
4. Recomandări pentru Ministerul Finanțelor din România
a. Susținerea unei revizuiri a Tratatului de la Maastricht
Introducerea unor indicatori de bunăstare socială (similar cu propuneri OCDE: „Beyond GDP”)
Flexibilitate fiscală în investiții verzi, digitale și sociale (vezi discuția despre „regula aurului” – Golden Rule for Public Investment)
b. Evaluarea socială a impactului politicilor bugetare
Instituirea unei componente sociale în evaluările bugetare
Parteneriat cu INSP, Ministerul Muncii, societatea civilă
c. Adoptarea unui buget echitabil
Menținerea investițiilor în domenii cu multiplicatori sociali ridicați: sănătate, educație, locuințe sociale, tranziție verde
Folosirea fondurilor europene pentru a compensa constrângerile bugetare
d. Parteneriate UE pentru reformă
România poate promova o inițiativă alături de alte state membre (ex. Spania, Portugalia, Grecia) pentru modificarea regulilor fiscale europene în favoarea unei abordări mai echilibrate: stabilitate + echitate socială
5. Exemple internaționale utile
Noua Zeelandă: Bugetul pe baza „well-being indicators”
UE (2023): Discuții în derulare pentru o nouă guvernanță fiscală, care să permită traiectorii individuale de ajustare și protejarea investițiilor esențiale
6. Concluzie
Ministerul Finanțelor trebuie să fie un apărător nu doar al stabilității fiscale, ci și al echității sociale. Respectarea automată și oarbă a criteriilor de la Maastricht fără a ține cont de realitatea socială:
subminează încrederea cetățenilor
alimentează inegalitățile
pune în pericol dezvoltarea durabilă
Este momentul ca România, prin Ministerul Finanțelor, să susțină o reformă a cadrului fiscal european pentru ca acesta să reflecte nevoile reale ale cetățenilor, nu doar cifre contabile.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2025, 15:10)
notă de politică publică (policy memo) adresată Ministerului Finanțelor din România, privind necesitatea unei noi abordări a cadrului fiscal, care să includă dimensiunea socială și să reformeze criteriile de la Maastricht:
NOTĂ DE POLITICĂ PUBLICĂ
Titlu: Integrarea echității sociale în politica fiscal-bugetară a României. Argumente pentru amendarea criteriilor de la Maastricht
Destinatar: Ministerul Finanțelor
Data: [22 iulie 2025]
Autor: [Redactat de ChatGPT, cu aportul utilizatorului]
1. Problema identificată
Criteriile de convergență stabilite prin Tratatul de la Maastricht (deficit bugetar < 3% din PIB, datorie publică < 60% din PIB) ignoră complet dimensiunea socială și calitatea vieții cetățenilor. Măsurile de ajustare bugetară aplicate pentru respectarea acestor limite au produs adesea efecte negative în România, inclusiv:
reducerea cheltuielilor pentru sănătate, educație și asistență socială,
creșterea inegalităților sociale,
exodul tinerilor și specialiștilor,
slăbirea capacității statului de a investi în dezvoltare durabilă.
2. Impactul social al ajustării bugetare
Pentru respectarea strictă a criteriilor Maastricht:
România a implementat politici fiscale prociclice și austeritate în momente de criză.
Au fost afectate negativ serviciile publice și populațiile vulnerabile.
Rata sărăciei și excluziunii sociale a crescut (în special în mediul rural și în rândul copiilor).
Aceste măsuri au produs stabilitate macroeconomică pe termen scurt, dar au compromis coeziunea socială și capitalul uman.
3. Limitările actualului cadru european
Criteriile sunt rigide și nu permit investiții contraciclice în sectoare strategice.
Nu fac distincție între tipurile de cheltuieli: investițiile sunt tratate identic cu consumul public.
Nu oferă un cadru coerent pentru prioritizarea investițiilor verzi, digitale și sociale.
4. Recomandări de politică publică
a. La nivel național:
Ministerul Finanțelor să introducă în procesul bugetar o evaluare de impact social a măsurilor fiscale.
Elaborarea unui buget orientat spre echitate socială (Social Impact Budgeting).
Asigurarea finanțării constante pentru sănătate, educație și tranziția verde, chiar și în context de consolidare fiscală.
b. La nivel european:
România, prin Ministerul Finanțelor, să susțină în cadrul ECOFIN o revizuire a Pactului de Stabilitate și Creștere.
Promovarea unei „Reguli de aur” fiscale europene care să excludă investițiile strategice din calculul deficitului.
Susținerea introducerii unor indicatori alternativi la PIB, care să reflecte bunăstarea și incluziunea socială (model OCDE: „Beyond GDP”).
5. Exemple internaționale relevante
Noua Zeelandă: Buget național bazat pe bunăstare („Well-being Budget”), unde fiecare măsură este evaluată din perspectiva impactului asupra populației.
Comisia Europeană (2023-2024): Proiect de reformă fiscală în care țările pot negocia traiectorii fiscale individuale cu accent pe investiții și sustenabilitate.
6. Concluzie
Este esențial ca România să adopte o poziție proactivă privind reforma criteriilor Maastricht. Stabilitatea fiscală trebuie să fie compatibilă cu dezvoltarea durabilă și echitatea socială. Ministerul Finanțelor are responsabilitatea de a transforma politica bugetară într-un instrument de incluziune și progres social, nu doar într-un exercițiu de contabilitate macroeconomică.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2025, 15:24)
Orice out of our Groupthink is a threat. Gandire de totalitarist. Avand in vedere anii 2020-2021, nu mai ma mira nimic. Tot ce conteaza pt ei sunt functia si banul.
4. Cifrele nu țin loc de viață
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2025, 15:25)
De ce trebuie amendatTratatul de la Maastricht
Europa a fost construită pe principii de solidaritate, coeziune și progres. Însă una dintre cele mai importante pietre de temelie ale Uniunii Europene – Tratatul de la Maastricht – pare astăzi tot mai ruptă de aceste valori. Motivul? Criteriile sale fiscale, deși gândite pentru stabilitate, au devenit o sabie cu două tăișuri, care taie nu doar din cheltuieli, ci și din șansele reale ale oamenilor de a duce o viață decentă.
Ce sunt, de fapt, criteriile Maastricht și de ce contează?
Adoptate în 1992, criteriile de la Maastricht stabilesc reguli clare: deficitul bugetar anual să nu depășească 3% din PIB, iar datoria publică să rămână sub 60% din PIB. Ideea era să asigure stabilitatea economică în zona euro și să prevină crize fiscale. Pe hârtie, par reguli simple și logice. În realitate, însă, aplicarea lor mecanică a generat distorsiuni economice și, mai grav, injustiții sociale.
România, de exemplu, a adoptat politici de austeritate în anii de criză pentru a rămâne în limitele Maastricht. A tăiat din investiții, a redus cheltuieli sociale și a amânat reforme esențiale în educație și sănătate. În timp ce cifrele macroeconomice arătau bine, viața de zi cu zi a milioane de români s-a degradat. A crescut exodul tinerilor, spitalele s-au golit de medici, iar educația a rămas subfinanțată.
O stabilitate care sărăcește
Problema de fond este că Maastricht măsoară doar echilibrul fiscal, nu și echitatea socială. Nu spune nimic despre dacă cetățenii au acces la sănătate, la locuințe decente sau la oportunități egale. Nu contează dacă un deficit de 3,1% susține investiții în infrastructură verde sau ajută la reducerea sărăciei – este automat „rău”, pentru că încalcă limita.
Această viziune contabilă a politicii bugetare este nu doar învechită, ci și periculoasă. Într-o lume în care inegalitățile cresc, schimbările climatice se accelerează și democrațiile sunt puse la încercare, statele au nevoie de flexibilitate fiscală pentru a investi în viitor.
Europa se mișcă. România trebuie să prindă trenul
Uniunea Europeană a început timid o dezbatere privind reforma guvernanței fiscale. Se discută deja despre a permite „traiectorii individuale de ajustare” și despre o „regulă de aur” fiscală care să excludă investițiile strategice din calculul deficitului. Unele țări – ca Spania, Portugalia sau Italia – cer mai mult spațiu pentru cheltuieli sociale și de mediu.
România nu poate rămâne pasivă. Ministerul Finanțelor are responsabilitatea de a apăra nu doar stabilitatea fiscală, ci și dreptul cetățenilor la o viață demnă. Este momentul ca România să susțină activ modificarea Tratatului de la Maastricht, pentru a introduce indicatori de bunăstare, evaluări de impact social ale bugetelor și o abordare diferențiată a investițiilor publice.
Cifrele nu spun totul
Un deficit de 3% poate însemna un guvern responsabil – sau un guvern care a renunțat la copii, bătrâni și spitale pentru a respecta o regulă arbitrară. Este timpul ca Europa să înțeleagă că viața nu încape într-un tabel Excel. Iar România ar trebui să fie în prima linie a acestei schimbări – nu din populism, ci din responsabilitate.
Putem avea o economie stabilă și o societate echitabilă. Dar pentru asta, trebuie să schimbăm regulile jocului. Nu doar să le respectăm orbește.
5. Vulnerabilitatea de securitate nat
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2025, 15:46)
Inflatia, inechitatea din crearea unei clase sociale de parveniti prin hotiel si invarteli cu statul, speciali si etc, averi de care nu se atinge nimeni, chit ca acum "se elimina sinecuri" zic ei, dar dupa ce au multi desagii plini cu furaciuni.
adica mna oamenii nu sunt prosti desi cam invidiosi si pe cei ce au afaceri si bani pe bune.