Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, cea mai mare unitate spitalicească cu paturi din judeţ, are un nou director medical după moartea dr. Ştefania Szabo, cea care a deţinut această funcţie în ultimii aproape patru ani. Medicul care a preluat postul vacant este dr. Vasile Mădălin Claudiu, medic specialist ortopedie-traumatologie, care deţine, de asemenea, şi permis de exercitare în domeniul nuclear RDG - nivel 2, valabil 2023-2028, potrivit paginii oficiale a clinicii Angi San, cu care colaborează. Dr. Vasile Mădălin Claudiu a preluat postul în data de 18 noiembrie, după ce a fost numit prin delegare de atribuţii de managerul spitalului, Sorin Pătraşcu.
”Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău are un nou Director Medical”, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale, adăugând: ”Numirea sa reprezintă un pas important către consolidarea calităţii actului medical şi dezvoltarea serviciilor oferite pacienţilor. Ne exprimăm încrederea că experienţa şi viziunea sa vor contribui la îmbunătăţirea continuă a activităţii spitalului”.
Dr. Vasile Mădălin Claudiu este angajat al spitalului din anul 2022. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar rezidenţiatul l-a efectuat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popescu. În plan profesional, pe lângă experienţă în gestionarea şi tratamentul traumatismelor ortopedice şi afecţiunilor musculo-scheletale, are cunoştinţe avansate în radiologie şi imagistică ortopedică.
După preluarea atribuţiilor, dr. Vasile Mădălin Claudiu şi-a anunţat primele obiective: ”În calitate de director medical mi-am propus asigurarea continuităţii şi calităţii activităţii curente a spitalului prin optimizarea fluxurilor de lucru, coordonarea eficientă a personalului medical, monitorizarea respectării protocoalelor medicale şi standardelor de calitate. De asemenea, un alt obiectiv este atragerea şi consolidarea personalului medical pe specialităţile deficitare, respective U.P.U, Cardiologie, Oncologie, Neurologie, O.R.L, Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice, Radiologie şi Imagistică Medicală. Voi urmări să aplic politici de recrutare şi motivare a medicilor tineri şi cu experienţă, pentru a răspunde cerinţelor tot mai mari ale pacienţilor. Şi nu în ultimul rând, îmi doresc îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient şi a calităţii actului medical prin implementarea de programe de comunicare eficientă cu pacienţii, reducerea timpilor de aşteptare, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi susţinerea unei colaborări active între secţiile şi compartimentele spitalului”.
Funcţia de director medical presupune coordonarea şi răspunderea pentru activitatea medicală a unui spital, inclusiv monitorizarea calităţii serviciilor, elaborarea planurilor de dezvoltare şi gestionarea personalului medical. Directorul medical este preşedintele Consiliului medical, care include şefii de secţii şi alte categorii de personal medical, şi colaborează cu managerul spitalului şi cu Comitetul Director.
Dr. Vasile Mădălin Claudiu are 35 de ani şi lucrează de cinci ani la Buzău.
De când a venit la Buzău s-a implicat în activităţile organizate atât la nivel de spital, cât şi în ţară sau străinătate, reprezentând cu succes unitatea medicală.



















































Opinia Cititorului