Compania Distrigaz Sud Reţele a transmis că îşi va asuma „întreaga responsabilitate” dacă ancheta va demonstra existenţa unor deficienţe care au dus la explozia din blocul din cartierul Rahova, soldată cu trei morţi şi 15 răniţ, potrivit mass-media. Într-un comunicat emis după reţinerea primelor persoane în dosar, compania a declarat că are „încredere în statul de drept şi în capacitatea justiţiei de a desfăşura o anchetă riguroasă, imparţială şi aprofundată”.
Distrigaz precizează că „experţii desemnaţi analizează cauzele exacte ale exploziei - care nu au fost încă stabilite, putând fi implicaţi mai mulţi factori”, subliniind că nu există, deocamdată, o concluzie tehnică definitivă. „Am acţionat şi acţionăm în conformitate cu normele legale şi obligaţiile de siguranţă care reglementează activitatea noastră”, se arată în poziţia oficială a companiei.
Compania îşi exprimă şi „deplina solidaritate cu toţi angajaţii Distrigaz Sud Reţele implicaţi în anchetă”, adăugând că „angajamentul faţă de siguranţa persoanelor şi a bunurilor rămâne absolut”.
Trei persoane au fost reţinute miercuri seară de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit surselor judiciare citate de mass-media. Printre cei reţinuţi se află un angajat al Distrigaz şi doi reprezentanţi ai firmei private Amproperty Construct SRL, care ar fi efectuat verificări la reţeaua de gaze după intervenţia companiei de distribuţie.
Potrivit Poliţiei, anchetatorii au stabilit deja epicentrul exploziei şi traseul gazelor, urmând ca primele concluzii oficiale să fie formulate după primirea raportului tehnic de la Insemex Petroşani.




















































Opinia Cititorului