Dolarul, francul elveţian şi yenul, reevaluate după un an volatil

O.S.
Miscellanea / 14 februarie, 10:32

Dolarul, francul elveţian şi yenul, reevaluate după un an volatil

Investitorii au considerat în mod tradiţional dolarul american, francul elveţian şi yenul japonez drept monede de refugiu, aşteptându-se ca acestea să îşi păstreze valoarea în perioade de turbulenţe geopolitice sau economice, relatează CNBC.

Însă, în 2025 şi la începutul lui 2026, volatilitatea accentuată a pus sub semnul întrebării acest statut, conform sursei menţonate. Dolarul şi yenul au înregistrat scăderi puternice, în timp ce francul s-a apreciat, evoluţie problematică pentru o economie cu inflaţie foarte scăzută şi puternic dependentă de exporturi, arată sursa.

Politica tarifară a preşedintelui american Donald Trump, relansată în 2025, a declanşat un val de vânzări de active americane, inclusiv de dolari, într-o mişcare descrisă de analişti drept ”sell America”, relatează sursa. Introducerea şi retragerea bruscă a unor tarife au amplificat incertitudinea, notează CNBC.

Într-o analiză publicată în decembrie, banca elveţiană Julius Baer a indicat politicile comerciale imprevizibile drept unul dintre factorii care au afectat dolarul, alături de presiunile fiscale generate de noua legislaţie bugetară şi de tensiunile dintre Casa Albă şi preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, scrie sursa.

Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de valute majore, a scăzut cu 9,37% în 2025 şi a continuat să se deprecieze în 2026, conform sursei citate. Pe 29 ianuarie, indicele a coborât cu 1,3% într-o singură zi, atingând cel mai redus nivel din aproape patru ani, mai arată sursa.

George Saravelos, şeful cercetării valutare la Deutsche Bank, a pus sub semnul întrebării statutul de refugiu al dolarului, susţinând că relaţia istorică dintre dolar şi pieţele de acţiuni este mult mai slabă decât se crede, relatează CNBC. El a arătat că, în ultimul an, dolarul s-a decuplat de evoluţia indicelui S&P 500, informează sursa menţionată.

La rândul său, Cole Smead, director executiv al Smead Capital Management, a declarat că vede o ”bear market” de durată pentru dolar, amintind că între 2002 şi 2008 indicele dolarului a pierdut aproximativ 41%, scrie CNBC.

Yenul a avut o evoluţie oscilantă în 2025, conform sursei. La începutul anului, moneda era cotată la aproximativ 156 yeni pentru un dolar, scrie aceeaşi sursă. Aprecierea iniţială, determinată de semnalele de înăsprire monetară din partea Băncii Japoniei, a fost urmată de o depreciere accentuată după ce Sanae Takaichi a preluat funcţia de prim-ministru în octombrie, promovând o politică fiscală expansionistă, relatează sursa.

Între momentul instalării sale şi 23 ianuarie, yenul s-a depreciat cu 5,9%, potrivit sursei. Ulterior, o verificare a pieţei realizată de Rezerva Federală din New York a dus la o apreciere temporară a monedei spre nivelul de 152 yeni pentru dolar, precizează sursa.

Analiştii Citigroup consideră puţin probabil ca yenul să depăşească semnificativ pragul de 160 pentru un dolar, întrucât un astfel de nivel ar putea declanşa intervenţii ale autorităţilor japoneze sau americane, arată sursa. O analiză a băncii olandeze ING arată că în jurul nivelului de 159 yeni pentru dolar este probabilă o confruntare între piaţă şi autorităţi, conform CNBC.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a negat că Statele Unite ar fi intervenit pe piaţă înaintea verificării din ianuarie, arată sursa.

Francul elveţian s-a apreciat în această perioadă, consolidându-şi reputaţia de monedă de refugiu. Totuşi, pentru Elveţia, o monedă prea puternică pune presiune pe exportatori şi complică gestionarea unei economii caracterizate prin inflaţie redusă, scrie aceeaşi sursă.

Volatilitatea recentă sugerează că statutul tradiţional de ”refugiu” al acestor valute este reevaluat de investitori, pe fondul schimbărilor structurale din politica monetară, fiscală şi comercială la nivel global, conform CNBC.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb