DPA: Germania şi Italia vor să se coordoneze mai strâns în gestionarea migraţiei

T.B.
Internaţional / 20 august, 10:24

DPA: Germania şi Italia vor să se coordoneze mai strâns în gestionarea migraţiei

Germania şi Italia intenţionează să se coordoneze mai strâns în materie de migraţie în urma recentelor dezacorduri legate de gestionarea migranţilor, a declarat miercuri ministrul de externe italian, Antonio Tajani, transmite dpa.

După o convorbire telefonică purtată cu omologul său Johann Wadephul, Tajani a spus că discuţiile dintre Roma şi Berlin se axează acum pe problema migraţiei, potrivit dpa.

Cele două părţi au fost de acord asupra 'necesităţii de a asigura protecţia maximă a frontierelor externe ale Europei', a scris ministrul italian pe X, potrivit dpa.

El nu a comentat dezacordurile legate de faptul dacă Italia trebuie să-i primească înapoi pe solicitanţii de azil care au intrat în Uniunea Europeană prin teritoriul său şi apoi au ajuns în Germania, potrivit dpa.

Berlinul vrea să returneze astfel de migranţi către Italia pe baza regulilor actuale din UE, însă guvernul condus de Giorgia Meloni a refuzat până acum să-i accepte, argumentând că sistemul său de primire este copleşit total, relatează dpa.

Conform presei italiene, o femeie care a sosit pe insula italiană Lampedusa în martie şi apoi a ajuns în Germania urma să fie returnată în Italia miercuri, ceea ce ar fi fost o premieră, însă transferul nu a avut loc, potrivit dpa.

Membri ai coaliţiei lui Meloni au cerut, de asemenea, o formă de compensare, argumentând că nave de salvare sub pavilion german aduc în Italia migranţi recuperaţi din Marea Mediterană, potrivit dpa.

Conform ministrului de interne italian Matteo Piantedosi, numărul acestor migranţi este de 2.200 de la începutul anului, dintre care 500 de la intrarea în vigoare a noului pact al UE privind migraţia şi azilul, potrivit dpa.

Potrivit presei italiene, Piantedosi şi omologul său german, Alexander Dobrindt, vor avea discuţii în zilele următoare, relatează dpa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb