DUPĂ TESTUL DE RACHETĂ IRANIAN, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania cer ONU să acţioneze

ioana Dogaru
Internaţional / 22 octombrie 2015

Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania au trimis o scrisoare miercuri Comitetului de sancţiuni al ONU pentru a acţiona după recentul test de rachetă iranian, considerându-l o încălcare a unei rezoluţii a Naţiunilor Unite, informează Reuters.

În scrisoare, trimisă Comitetului de SUA în numele celor patru ţări, se afirmă că lansarea rachetei a încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate şi se reiterează faptul că rachetele balistice sunt "în mod inerent capabile să poarte arme nucleare".

"Avem încredere că aceste informaţii vor ajuta Comitetul în responsabilitatea sa de a examina şi lua măsurile adecvate ca răspuns la încălcările rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU", se adaugă în scrisoare.

Acest dosar a făcut obiectul unor consultări cu uşile închise miercuri după-amiază în Consiliul de Securitate, la cererea Washingtonului.

Comitetul, care dispune de experţi, trebuie să stabilească dacă Iranul a violat rezoluţia 1929 a Consiliului de Securitate, care datează din 2010.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb