Prezumţia de luciditate
Cornel CodiţăEditorial / 17 septembrie 2008
Cornel CodiţăEditorial / 17 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 16 septembrie 2008
MAKEZiarul BURSA #Editorial / 15 septembrie 2008
"Dacă te declari partid popular, atunci trebuie să te comporţi în Parlamentul european ca un partid popular şi chiar dacă, uneori, din cauza asta, va trebui să fii de acord cu unele măsuri îndreptate împotriva interesului naţional, totuşi trebuie să înţelegi că jocurile de acolo sunt altele şi trebuie să le urmezi regulile".
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 15 septembrie 2008
După ce au încercat varianta hard, urmărind să desfiinţeze pur şi simplu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin celebra decizie a Curţii Constituţionale din 31 ianuarie care constata după 9 ani de la promulgare şi câteva decizii ale aceleiaşi curţi, în sens invers, că legea de organizare şi funcţionare a instituţiei era neconstituţională, adversarii deconspirării comunismului şi Securităţii încearcă varianta soft folosind de data aceasta Parlamentul.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 9 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 8 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 2 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 1 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 26 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 25 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 19 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 18 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 12 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 11 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 4 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 30 iulie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 29 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 28 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 24 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 iulie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 22 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 21 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 16 iulie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 15 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 14 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 11 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 10 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 9 iulie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 8 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 7 iulie 2008
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
George Marinescu
Dan Nicolaie
George Marinescu
A.V.
![]() | 5.0770 |
![]() | 4.4557 |
![]() | 5.4544 |
![]() | 5.8565 |
![]() | 472.0453 |
convertor valutar
»=Internaţional /Alina Vasiescu - 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital / 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital /Decebal N. Todăriţă - 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital / 29 septembrie 2006
Piaţa de Capital / 28 septembrie 2006
George Marinescu