OPINIIPremianţi şi corigenţi la SIF
Mihai IORDACHEZiarul BURSA #Editorial / 31 ianuarie 2011
Mihai IORDACHEZiarul BURSA #Editorial / 31 ianuarie 2011
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 31 ianuarie 2011

În felul său greoi şi rigid Jeffrey Franks şi-a luat măsurile de apărare în cazul prelungirii depresiunii în ţara noastră: deşi economia românească este stabilizată după "operaţia chirurgicală" apli-cată cu sprijinul şi după reţeta FMI, nu e sigur că Româ-nia va şi supravieţui. Comparaţia "chirurgicală" făcută de şeful delegaţiei FMI în Româ-nia este cât se poate de clară, "Nu vrem să ajungem în punctul în care am stabilizat situaţia, dar pacientul, economia românească a murit.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 28 ianuarie 2011

Chiar dacă definiţiile ei pot fi multiplicate la infinit, poezia rămîne arta conexiunilor inedite. Conexiuni de idei, de imagini, de trăiri, exprimate în juxtapuneri, împerecheri şi succesiuni de cuvinte pentru care poeţii autentici găsesc mereu, fără greş, drumul necălcat de nimeni pînă la ei; unul pe care, însă, cititorul îl recunoaşte, într-un mod miraculos, în noianul gîndurilor şi al simţirilor proprii.
Mihai IORDACHEZiarul BURSA #Editorial / 26 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 ianuarie 2011
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 25 ianuarie 2011
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 24 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 21 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 ianuarie 2011
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 18 ianuarie 2011
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 17 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 14 ianuarie 2011
Mihai IORDACHEZiarul BURSA #Editorial / 14 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 ianuarie 2011
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 11 ianuarie 2011
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 10 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 ianuarie 2011
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Editorial / 7 ianuarie 2011
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 ianuarie 2011
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 4 ianuarie 2011
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 3 ianuarie 2011
Cătălin AvramescuEditorial / 28 decembrie 2010
Cristian PîrvulescuEditorial / 27 decembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 decembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 decembrie 2010
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 21 decembrie 2010
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 20 decembrie 2010
În plină criză economică Italia pare să-şi fi pierdut busola. Şi se afundă pe zi ce trece într-o criză de sistem al cărui sfârşit e imprevizibil.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 decembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 decembrie 2010
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 14 decembrie 2010
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 13 decembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 decembrie 2010
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 decembrie 2010
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 6 decembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 decembrie 2010
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 noiembrie 2010
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 noiembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 noiembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 noiembrie 2010
Mihai IORDACHEZiarul BURSA #Editorial / 24 noiembrie 2010
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 23 noiembrie 2010
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 noiembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 noiembrie 2010
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 noiembrie 2010
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 16 noiembrie 2010

Mori Savir
George Marinescu
Cornel Codiţă
A.I.
A.V.
Andrei Iacomi
| 5.0962 | |
| 4.3982 | |
| 5.5818 | |
| 5.8929 | |
| 626.1841 |
convertor valutar
»=Internaţional /WBS - 31 ianuarie 2011
Piaţa de Capital /Elena Voinea - 31 ianuarie 2011
Piaţa de Capital /Valentina Stratulat - 31 ianuarie 2011
Piaţa de Capital /Cristina Pădure - 31 ianuarie 2011
Internaţional /ALINA VASIESCU - 31 ianuarie 2011
Internaţional /WBS - 29 ianuarie 2011
Gheorghe Iorgoveanu