Chinuit de otomani
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 19 septembrie 2017

La început a fost o simplă întrebare. Îi cerusem să îmi spună ceva despre gânditorii politici latini (romani). Studenta ezita, aşa că am bănuit ceva... Am întrebat-o dacă ştie până unde s-a întins Imperiul Roman. "În Italia" - mi-a răspuns. Şi mai pe unde? "Franţa?" - a adăugat ea. Şi pe la noi, prin actuala Românie, vechii romani nu au stăpânit nimic? "Nu... Ba da... Nu ştiu...".