Gopo, manelele şi starea societăţii româneşti
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 martie 2019

Cred că de prin 1990 nu am mai asistat la o asemenea deversare publică de umori în legătură cu o temă, cu un eveniment al vieţii sociale. Atunci, materia era grosieră, "politică". Acum, ţine de domeniul "subţire", distilat, al "artei". Atunci, ca şi acum, argumentul raţional şi dezbaterea cu sens, civilizată în regulile ei de manifestare, sunt victime ale unui alt soi de masacru al inocenţilor. Nu victime colaterale, ci principale. În numele şi în apărarea lor sunt scrise aceste rînduri.