EFE: Burnham şi Macron au discutat despre Ucraina şi imigraţia ilegală

S.C.
Internaţional / 4 septembrie, 10:12

Sursă foto: Facebook/Emmanuel Macron

Sursă foto: Facebook/Emmanuel Macron

Prim-ministrul britanic, Andy Burnham, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au discutat despre modalităţile de combatere a sosirii ilegale a migranţilor din Franţa în Anglia prin Canalul Mânecii, precum şi despre sprijinul pentru Ucraina, în cadrul primei lor întâlniri bilaterale de la Downing Street, relatează publicaţia EFE, citată de Agerpres.

Burnham l-a primit pe Macron la reşedinţa sa oficială pentru a lua prânzul împreună şi pentru a discuta chestiuni de interes comun, în cadrul primei întâlniri politice dintre cei doi de când Burnham a preluat conducerea Partidului Laburist şi funcţia de prim-ministru, la 20 iulie şi l-a înlocuit pe Keir Starmer, confor sursei.

O declaraţie publicată de Downing Street după reuniune a indicat că discuţia s-a concentrat în principal pe imigraţia ilegală, legăturile cu Uniunea Europeană, Ucraina şi Orientul Mijlociu, informează sursa citată.

Prim-ministrul britanic a apreciat că cooperarea dintre Regatul Unit şi Franţa în ceea ce priveşte trecerile ilegale ale migranţilor cu ambarcaţiuni mici peste Canalul Mânecii dă „rezultate clare” şi că echipele operaţionale fac „progrese” în reducerea numărului de imigranţi şi de traversări, conform sursei.

Burnham şi Macron au convenit că este vital ca „succesul” acordului franco-britanic în ceea ce priveşte migraţia să fie extins la întreaga Europă pentru a „limita imigraţia ilegală”, potrivit publicaţiei.

Cei doi lideri au discutat şi despre „provocările semnificative” pe care iniţiativa UE „Made in Europe” le-ar putea reprezenta pentru industria britanică şi au convenit să colaboreze pentru a găsi o soluţie care să protejeze „interesele comune”, conform sursei.

Liderii Franţei şi Regatului Unit au discutat, de asemenea, despre Ucraina, în special despre următorii paşi în stabilirea liniilor de asamblare locale pentru rachetele SCALP cu rază lungă de acţiune, care folosesc tehnologie britanică, şi despre întâlnirea „reuşită” a Coaliţiei de Voinţă care a avut loc la Kiev săptămâna trecută, potrivit publicaţiei.

Burnham şi Macron au reflectat totodată asupra situaţiei actuale din Orientul Mijlociu şi au subliniat necesitatea de a asigura detensionarea în Strâmtoarea Ormuz, conform sursei menţionate.

Prim-ministrul britanic a descris ca „inacceptabilă” recenta decizie a Israelului de a-şi extinde planurile pentru aşezarea E1 din Cisiordania, adăugând că aceasta „a servit doar la subminarea posibilităţii unei soluţii cu două state”, informează sursa citată.

Cei doi lideri au discutat şi despre împrumutul istoric al Tapiseriei Bayeux acordat Regatului Unit de către Franţa, despre care Burnham a spus că simbolizează „legăturile comune” dintre cele două ţări şi este „o declaraţie de unitate într-o lume din ce în ce mai divizată”, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb