EFE: Turcia realizează manevre comune şi dezvoltă armament împreună cu Arabia Saudită şi Pakistan

S.C.
Internaţional / 13 august, 20:05

EFE: Turcia realizează manevre comune şi dezvoltă armament împreună cu Arabia Saudită şi Pakistan

Turcia, Arabia Saudită şi Pakistanul planifică realizarea de exerciţii militare comune şi vor stimula dezvoltarea de armament în comun în cadrul Acordului de la Mecca, semnat vineri de cele trei ţări, a anunţat joi guvernul turc, informează EFE.

Cele trei ţări vor crea un mecanism de coordonare strategică şi militară ce va include participarea miniştrilor apărării şi de externe, precum şi a şefilor de Stat Major sau a comandanţilor forţelor armate, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Ankara, amiralul Zeki Akturk, informează sursa citată.

„Se plănuieşte dezvoltarea treptată a cooperării militare. Se va începe cu cazărmi locale şi manevre terestre, iar în etapele următoare se preconizează efectuarea de manevre comune cu sisteme terestre, marine, aeriene, de apărare aeriană şi nepilotate”, a spus el la conferinţa sa de presă săptămânală de la Ankara, potrivit sursei.

Manevrele ar urma să permită identificarea nevoilor şi lipsurilor înainte ca acestea să devină crize şi dezvoltarea capacităţilor de operare comună, a adăugat amiralul, conform publicaţiei menţionate.

Un alt element important al acordului este cooperarea în industria apărării, nu este prevăzut doar să se furnizeze produse şi sisteme, ci să fie dezvoltate împreună produse, sunt în vedere cooperarea tehnologică, întreţinerea sustenabilă şi suportul logistic, a afirmat Akturk, conform sursei.

El a mai spus că „sistemele autonome şi fără echipaj, războiul electronic şi capacităţile sprijinite de inteligenţa artificială” vor reprezenta un sector de cooperare prioritar, informează sursa citată.

Militarul turc a subliniat că Acordul de la Mecca „nu este o alternativă la NATO, nici nu concurează cu ea”, ci este un mecanism care „completează arhitectura de securitate internaţională pentru a îmbunătăţi stabilitatea în regiune”, conform sursei.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, prinţul moştenitor saudit Mohamed bin Salman şi premierul pakistanez Shehbaz Sharif au semnat vineri, la Mecca, acest pact militar şi consideră că orice atac asupra uneia dintre cele trei ţări semnatare va fi interpretat ca un atac îndreptat împotriva tuturor acestora, potrivit publicaţiei.

Liderii au evidenţiat rolul „de descurajare” al pactului şi au insistat că el nu este îndreptat „împotriva niciunei ţări”, informează sursa citată.

Turcia, stat membru NATO, a spus ulterior că acordul nu are intenţia de a crea un front împotriva Iranului, conform publicaţiei menţionate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2435
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5984
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1331
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb