EFECTELE IEŞIRII GRECIEI DIN ZONA EURO  Alpari FS: Europa ar fi pusă în faţa unei duble recesiuni

F. A.
Internaţional / 11 iunie 2012

În contextul în care Grecia se află în centrul a numeroase dezbateri politice şi economice în Europa, Alpari Financial Services, broker forex a apreciat că, înaintea alegerilor din Grecia, care au avut loc pe 6 mai, teama investitorilor a determinat începutul declinului dramatic al monedei euro, un semn şi pentru ceea ce urma să se întâmple după alegeri, se arată într-un comunicat de presă. Cum niciun partid nu a câştigat cu o majoritate clară, rezultatul alegerilor a cauzat un val de nesiguranţă şi de teamă în pieţe, diminuând încrederea investitorilor şi cauzând scăderea dramatică a ratei EUR/USD.

Peter Leonidou, Director de Vânzări la Alpari FS, a examinat potenţialele efecte asupra euro şi Uniunea Europeană în cazul în care Grecia ar părăsi zona euro. "În ceea ce priveşte piaţa valutară, dacă Grecia într-adevăr pleacă din zona euro, vom fi martorii unui declin al monedei euro la 1,20. Ideal ar fi să crească raportul EUR/USD, astfel încât scăderea euro să nu fie îngrijorător de mare, imediat. Foarte important este, totuşi, faptul că dacă Grecia iese, într-adevăr, din zona euro, nu numai că euro se va deprecia semnificativ, ci şi că Europa se va confrunta cu o expunere de miliarde de dolari. Vorbim mai ales despre o îngrijorare în ceea ce priveşte expunerea băncilor, iar această teamă că unele bănci ar putea să intre în insolvenţă din cauza expunerii ridicate este motivul pentru care am fost martorii naţionalizării unora dintre ele în ultimele săptămâni. Astfel, dacă euro va ajunge la 1,20, Europa va fi pusă faţă în faţă cu o dublă recesiune."

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3887
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6377
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9009
Gram de aur (XAU)Gram de aur732.3520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb