Endava continuă expansiunea în Europa de Est

F.A.
Companii #IT / 19 iunie 2012

Endava continuă expansiunea în Europa de Est

Endava, o companie de servicii IT, a achiziţionat, în contextul extinderii rapide la nivel global, o companie IT în Bucureşti şi îşi va extinde operaţiunile din Capitală, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

John Cotterell, Chief Executive Endava, a declarat, "Rezultatele bune ale companiei determină o continuare a extinderii şi a investiţiilor noastre în România şi Republica Moldova. Creşterea operaţiunilor noastre în această regiune a atins nivelul la care avem nevoie de un centru de livrări mai mare în Bucureşti, care, comparativ cu alte centre IT din România, are cea mai îndelungată tradiţie şi cea mai mare capacitate în domeniul dezvoltării proiectelor IT. Noul nostru sediu şi recenta achiziţie ne vor permite să creştem la peste 320 de angajaţi în Bucureşti. Astfel, împreună cu celelelate centre de livrări din România şi Republica Moldova, vom putea creşte la peste 1.600 de angajaţi. Le dorim bun venit celor care se vor alătura echipei Endava şi astfel vor impulsiona creşterea prezenţei noastre în Bucureşti".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb