Europa încearcă să recâştige controlul asupra tehnologiei

Europa îşi schimbă treptat strategia în domeniul tehnologiei, într-un moment în care dependenţa de companiile americane a devenit o problemă de securitate economică şi strategică. Bruxelles-ul şi mai multe guverne naţionale încearcă să dezvolte alternative europene pentru infrastructura cloud, software, inteligenţă artificială şi servicii digitale, iar Franţa se află printre cele mai active state în această direcţie. Miza nu este doar înlocuirea unor programe americane, ci reducerea riscului ca administraţiile, companiile şi infrastructurile esenţiale europene să depindă de decizii luate în afara continentului, informează Reuters.

• De la confort tehnologic la risc strategic

Timp de ani de zile, companiile şi administraţiile europene au ales serviciile marilor grupuri americane în primul rând pe criterii de eficienţă, performanţă şi cost. Microsoft, Amazon Web Services şi Google au ajuns să ocupe poziţii dominante în infrastructura digitală, în timp ce numeroase instituţii utilizează software american pentru comunicaţii, stocarea datelor, colaborare şi analiză. Problema a devenit însă mai vizibilă pe măsură ce tehnologia a căpătat o importanţă strategică similară energiei sau infrastructurii de transport, conform The Guardian. În cazul energiei, dependenţa de un furnizor extern poate deveni o vulnerabilitate în timpul unei crize geopolitice. În cazul tehnologiei, riscul este mai puţin vizibil, dar consecinţele pot fi similare: pierderea accesului la servicii, imposibilitatea de a controla datele sau schimbarea unilaterală a condiţiilor de utilizare.

Comisia Europeană vorbeşte deja despre necesitatea reducerii „dependenţelor riscante” în domenii precum cloud computing, inteligenţă artificială şi semiconductori.

• Cloud-ul a devenit noul câmp de luptă

Una dintre cele mai importante mize este infrastructura cloud. O mare parte din datele şi aplicaţiile utilizate de companiile europene funcţionează pe infrastructuri controlate de furnizori americani. Potrivit unei analize citate de Reuters, Amazon Web Services, Microsoft Azure şi Google Cloud domină piaţa europeană a infrastructurii cloud, în timp ce furnizorii europeni au o cotă mult mai redusă. Pentru Bruxelles, problema nu este doar unde sunt amplasate fizic serverele. Chiar dacă datele unei instituţii europene sunt stocate într-un centru de date aflat în interiorul Uniunii Europene, compania care controlează infrastructura poate fi supusă legislaţiei din ţara sa de origine. Aici intervine legislaţia americană, inclusiv Cloud Act, care poate obliga anumite companii americane să furnizeze autorităţilor din Statele Unite date aflate în afara teritoriului american. Această situaţie alimentează preocuparea europeană privind diferenţa dintre „date stocate în Europa” şi „date aflate efectiv sub control european”.

Comisia Europeană nu se limitează la declaraţii. În aprilie 2026, instituţia a atribuit contracte în valoare de până la 180 de milioane de euro pentru servicii de cloud suveran destinate instituţiilor şi agenţiilor Uniunii Europene, informează Comisia Europeană.

Contractele au fost acordate către patru furnizori, într-o strategie menită să evite dependenţa de un singur operator şi să stimuleze dezvoltarea unei pieţe europene pentru servicii cloud care respectă cerinţele Uniunii privind securitatea şi controlul datelor.

• Semnal important pentru piaţă.

Achiziţiile publice europene pot deveni unul dintre instrumentele prin care companiile locale capătă suficientă masă critică pentru a concura cu grupurile americane. Într-un sector dominat de investiţii uriaşe în centre de date, reţele şi capacitate de calcul, sprijinul instituţiilor publice poate face diferenţa între existenţa unui furnizor european şi dispariţia lui într-o piaţă dominată de giganţi globali.

Franţa este unul dintre cele mai vizibile exemple. Parisul încearcă să reducă utilizarea unor servicii americane în administraţia publică şi să dezvolte alternative locale sau bazate pe software open-source. În cazul videoconferinţelor, Franţa intenţionează să renunţe treptat la platformele americane utilizate de administraţie şi să extindă utilizarea unei soluţii interne, Visio, cu obiectivul ca schimbarea să fie implementată la nivelul administraţiei până în 2027.

• Direcţia este mai importantă decât produsul în sine

Franţa încearcă să construiască un model în care statul să nu fie dependent de infrastructura, licenţele şi deciziile comerciale ale unor companii din afara Europei pentru operaţiuni administrative de bază. Tendinţa nu este limitată la Franţa. În Germania, landul Schleswig-Holstein a devenit unul dintre cele mai cunoscute exemple europene de migrare către software open-source. Autorităţile regionale au anunţat că aproximativ 30.000 de posturi de lucru au trecut la Linux până la sfârşitul anului 2025, în cadrul strategiei de reducere a dependenţei de furnizorii proprietari, potrivit Reuters. Avantajul software-ului open-source este că autorităţile nu depind în aceeaşi măsură de un singur furnizor. Dar această soluţie are şi limite. Migrarea de la un ecosistem software la altul presupune costuri, instruirea angajaţilor, compatibilitate cu aplicaţiile existente şi, în unele cazuri, dezvoltarea unor instrumente noi. Prin urmare, „suveranitatea digitală” nu înseamnă automat şi o economie imediată.

• Software-ul este doar prima etapă

Problema este mult mai profundă decât Microsoft Office, sistemele de operare sau aplicaţiile de videoconferinţă. Europa este dependentă de furnizori externi într-o mare parte a lanţului tehnologic: procesoare, echipamente de reţea, cloud, centre de date şi modele de inteligenţă artificială. În cazul AI, decalajul este şi mai evident. Statele Unite găzduiesc cele mai multe dintre companiile care dezvoltă modelele de frontieră, iar infrastructura necesară antrenării acestora presupune cantităţi uriaşe de procesoare şi energie. Europa încearcă acum să reducă acest decalaj.

• Bruxelles-ul investeşte miliarde în inteligenţa artificială

Uniunea Europeană a anunţat în această vară un plan de aproximativ 10 miliarde de euro pentru dezvoltarea a şapte „fabrici” de inteligenţă artificială, cu obiectivul de a atrage alte investiţii private. Proiectele sunt concepute pentru a pune la dispoziţia cercetătorilor şi companiilor europene infrastructură de calcul de mare putere şi pentru a reduce decalajul faţă de Statele Unite şi China. Miza este importantă deoarece, fără capacitate de calcul, Europa riscă să rămână dependentă de infrastructura altora chiar dacă dezvoltă propriile modele AI. A construi modele europene fără a controla infrastructura pe care acestea funcţionează ar rezolva doar o parte a problemei.

• Mistral arată că Europa poate avea campioni proprii

Franţa încearcă să-şi construiască propriul ecosistem AI în jurul unor companii precum Mistral AI. În iulie, Microsoft a încheiat un acord de ordinul miliardelor de dolari pentru sprijinirea extinderii infrastructurii europene a Mistral, inclusiv prin utilizarea centrelor de date franceze. Situaţia ilustrează însă şi paradoxul suveranităţii digitale europene.

Europa îşi dezvoltă propriile companii şi centre de date, dar acestea continuă să depindă de componente şi infrastructură provenite din afara continentului. În cazul procesoarelor AI, de exemplu, industria europeană depinde în continuare masiv de tehnologia americană. Prin urmare, autonomia digitală nu poate fi construită printr-un singur proiect.

Pentru ca Europa să devină cu adevărat autonomă din punct de vedere tehnologic, ar trebui să controleze cât mai multe dintre verigile lanţului. Un centru de date construit în Franţa este european din punct de vedere geografic. Dar dacă serverele folosesc procesoare proiectate în Statele Unite, software american şi echipamente de reţea produse în Asia, autonomia este limitată. Acesta este unul dintre motivele pentru care strategia europeană include simultan cloud, semiconductori şi inteligenţă artificială. Comisia Europeană a prezentat în iunie un pachet de măsuri pentru consolidarea capacităţii tehnologice europene, cu accent pe aceste domenii.

• Costurile independenţei digitale

Există însă şi o problemă economică. Serviciile marilor furnizori americani au devenit populare tocmai pentru că oferă infrastructură performantă la scară globală. Înlocuirea lor cu soluţii europene poate presupune investiţii mai mari, cel puţin în prima etapă. Companiile europene trebuie să construiască centre de date, să dezvolte software, să recruteze specialişti şi să atingă o scară suficientă pentru a concura cu operatorii existenţi. În plus, administraţiile trebuie să suporte costurile tranziţiei. De aceea, strategia europeană trebuie să rezolve o problemă delicată: cum poate fi redusă dependenţa fără ca economia europeană să piardă competitivitate?

• Suveranitate versus eficienţă

Este una dintre principalele controverse ale acestei politici. Un furnizor european poate oferi un nivel mai ridicat de control asupra datelor şi poate reduce riscul geopolitic. Dar dacă serviciul este mai scump sau mai puţin performant, companiile europene pot ajunge să plătească un preţ pentru independenţă. În acest caz, politica industrială trebuie să creeze condiţiile pentru ca furnizorii europeni să devină competitivi, nu doar protejaţi.

Aceasta presupune investiţii în cercetare, infrastructură, educaţie şi acces la capital.

Un termen care a intrat tot mai mult în discuţia europeană este cel de „kill switch” - posibilitatea ca un serviciu tehnologic esenţial să poată fi oprit sau restricţionat printr-o decizie aflată în afara controlului european. Comisia Europeană a invocat explicit necesitatea de a evita situaţiile în care un guvern sau o companie din afara Uniunii ar putea întrerupe servicii tehnologice critice, anunţă The Guardian. Nu este vorba neapărat despre existenţa unui astfel de „buton” fizic. Riscul este mai degrabă unul geopolitic şi juridic: într-o criză internaţională, accesul la tehnologii esenţiale ar putea fi influenţat de sancţiuni, restricţii comerciale, legislaţie sau decizii politice. Pentru infrastructurile critice - bănci, spitale, energie, telecomunicaţii - un asemenea risc devine mult mai important decât pentru un utilizator obişnuit.

• Băncile şi spitalele intră în prima linie

Bruxelles-ul acordă o atenţie specială sectoarelor în care o întrerupere a serviciilor digitale ar putea avea consecinţe sistemice. Cloud-ul este deja esenţial pentru bănci, companii de asigurări, spitale şi administraţii publice. Din acest motiv, propunerile europene privind suveranitatea tehnologică prevăd cerinţe mai stricte pentru furnizorii care operează în domenii sensibile. În aceste sectoare, problema nu mai este doar cine oferă cel mai ieftin serviciu. Devine important cine controlează infrastructura, unde se află datele, cine are acces la ele şi ce se întâmplă dacă furnizorul nu mai poate furniza serviciul.

Pentru firmele europene de tehnologie, această schimbare reprezintă o oportunitate importantă. Companii precum OVHcloud, Scaleway, Mistral şi alte firme europene pot beneficia de creşterea cererii pentru produse şi servicii care oferă un nivel mai mare de control european. În acelaşi timp, instituţiile europene încearcă să creeze o piaţă în care criteriul „suveranităţii” să conteze mai mult în achiziţiile publice. Acest lucru poate genera investiţii şi locuri de muncă în Europa. Dar rezultatul nu este garantat. Furnizorii europeni trebuie să demonstreze că pot oferi servicii la o scară comparabilă cu marile platforme americane.

Schimbarea strategiei europene nu înseamnă că firmele americane vor dispărea de pe continent. Dimpotrivă. Microsoft şi alţi furnizori încearcă să răspundă cererii europene prin soluţii de cloud care pun accent pe localizarea datelor, controlul operaţional şi conformitatea cu cerinţele europene. Microsoft susţine, de altfel, că suveranitatea digitală trebuie privită ca o formă de gestionare a riscului şi a rezilienţei, nu neapărat ca o separare completă de tehnologia americană. Aceasta poate deveni, în următorii ani, una dintre principalele dispute ale pieţei: Europa va încerca să reducă dependenţa, în timp ce marile companii americane vor încerca să demonstreze că pot rămâne furnizori ai infrastructurii europene fără să compromită cerinţele de suveranitate.

• Nu este o nouă „Cortină de Fier” tehnologică

Europa nu pare să urmărească izolarea de Statele Unite. Schimburile comerciale, cercetarea şi cooperarea tehnologică transatlantică rămân esenţiale. Obiectivul este mai degrabă diversificarea. În loc ca o administraţie sau o companie să depindă de un singur furnizor pentru o funcţie critică, europenii vor să aibă mai multe opţiuni. În acest sens, suveranitatea digitală seamănă mai mult cu politica energetică europeană de după criza gazelor ruseşti: nu presupune neapărat renunţarea la importuri, ci evitarea unei dependenţe care poate deveni periculoasă. Problema fundamentală este că Europa porneşte cu un dezavantaj. Statele Unite au companii tehnologice cu o capitalizare uriaşă, acces la capital şi pieţe globale. China dispune de o bază industrială masivă şi de o strategie de dezvoltare tehnologică susţinută de stat. Europa are cercetători, companii competitive şi o piaţă uriaşă, dar este mai fragmentată şi a permis în multe domenii consolidarea poziţiei furnizorilor externi. Strategia de suveranitate digitală este, prin urmare, şi o încercare de a recupera timp. Investiţiile în cloud, AI, centre de date şi software open-source urmăresc să creeze un ecosistem în care Europa să nu mai fie doar consumator de tehnologie.

Ceea ce se schimbă în Europa nu este doar lista programelor instalate pe calculatoarele funcţionarilor. Se schimbă modul în care tehnologia este privită de autorităţi. În urmă cu câţiva ani, cloud-ul, software-ul şi platformele digitale erau tratate în principal ca servicii comerciale. Acum, ele sunt privite tot mai mult ca infrastructură strategică. Această schimbare explică investiţiile europene în cloud suveran, proiectele de AI, promovarea software-ului open-source şi presiunea asupra furnizorilor străini. Pentru companii, efectele vor fi importante: vor apărea noi furnizori, noi cerinţe privind localizarea şi securitatea datelor şi, probabil, costuri suplimentare de tranziţie. Pentru administraţii, miza este şi mai mare. Europa încearcă să ajungă într-o situaţie în care, dacă relaţiile geopolitice se deteriorează, economia şi administraţiile sale să poată continua să funcţioneze fără ca accesul la infrastructura digitală esenţială să depindă de o decizie luată la mii de kilometri distanţă.