Eroii martiri din închisorile comuniste, evocaţi în plenul Camerei Deputaţilor

A.G.
Politică / 26 mai, 17:46

Eroii martiri din închisorile comuniste, evocaţi în plenul Camerei Deputaţilor

Memoria eroilor martiri din închisorile comuniste a fost evocată, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor de către toate grupurile parlamentare şi deputaţi neafiliaţi, transmite Agerpres.

Social-democratul Adrian Solomon a amintit că, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, regimul comunist - care tocmai proclamase Republica şi „scăpase de rege” - a arestat 10.000 de tineri care apăreau ca legionari în înscrisurile primite de Ana Pauker de la unii lideri ai mişcării, informează Agerpres.

„Aceştia erau tineri studenţi, în majoritatea lor, oameni care nu-l cunoscuseră pe Zelea Codreanu şi nici nu se afiliaseră terorismului politic din perioada interbelică, ci doar împărtăşeau misticismul ortodox al Mişcării Legionare, care i-a şi salvat în închisoare pe mulţi dintre ei. Dar pe unii regimul de detenţie i-a martirizat, săvârşindu-şi viaţa în condiţii grele şi complicate. Pe lângă toţi aceşti sfinţi ai închisorilor, sunt mii de ţărani români care s-au opus colectivizării, sunt sute de intelectuali sau de lideri politici mai mari sau mai mici care făceau parte din partidele istorice. (...) Asemeni faptelor celor dinainte de regimul comunist, şi anume regimurile naziste, fasciste, să spunem cu toţii: "Astfel de lucruri să nu se mai întâmple!”, a transmis deputatul PSD, potrivit aceleiaşi surse.

Deputatul AUR Mihail Neamţu a punctat faptul că România este singura ţară est-europeană care până astăzi nu are un muzeu dedicat acestor mari eroi, sfinţi, genii ale poporului român, precizează publicaţia sursă.

„Singura ţară est-europeană unde nu este dedicată o asemenea, până la urmă, cultură a memoriei celor care au suferit este România. Şi România trebuie să se întoarcă cu faţa către aceşti dascăli ai libertăţii. Pentru ce au murit ei? (...) Pentru ce anume au suferit Arsenie Boca, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat sau Vladimir Ghika? Cu toţii au suferit pentru că ei au crezut în libertate şi au crezut chiar în neatârnarea poporul român în faţa unui imperiu - imperiul sovietic, care, din păcate, astăzi se metamorfozează sub forma altor imperii. Au protestat împotriva unui regim de ocupaţie. S-au organizat pentru a produce o rezistenţă veritabilă. Singura rezistenţă din munţi a fost rezistenţa făcută de aceşti martiri ai poporului român, cei care reprezintă ţara noastră de ieri şi de astăzi. Geniile, sfinţii şi eroii, geniile precum Nicolae Mărgineanu sau eroii precum Gheorghe Brătianu ne arată ce înseamnă conştiinţa verticală a unui popor”, a subliniat Mihail Neamţu, conform Agerpres.

Potrivit deputatului PNL Andrei Daniel Gheorghe, atunci când vorbim de martirii din închisorile comuniste, vorbim despre una dintre cele mai cutremurătoare pagini din istoria poporului român, notează Agerpres.

„Martiriul din închisori, fără doar şi poate, este un moment în care naţiunea română şi-a arătat pe undeva forţa sa de a se opune răului, inclusiv atunci când aceasta presupune lepădarea de sine mergând până la martiriu - un model comun mucenicilor creştini. (...) Cred că atunci când vorbim de martiriu ar trebui cu toţii să înţelegem esenţa acestei jertfe, care ne învaţă ce înseamnă cu adevărat libertatea, democraţia, demnitatea, patriotismul şi credinţa. Ţin să evoc două mari nume ale Partidului Naţional Liberal - Dinu Brătianu şi Gheorghe Brătianu, martiri în închisorile comuniste, asemenea lui Vladimir Ghika, Ion Pelivan, Ion Mihalache, Iuliu Maniu, Ion Flueraş şi altor mari corifei ai Marii Uniri”, a afirmat liberalul, citat de Agerpres.

Deputatul USR Ciprian-Doru Rigman a amintit că, la finalul anului 1947, se instaura în România regimul comunist de factură stalinistă, avându-i ca lideri pe Gheorghe Gheorghiu Dej şi pe Petru Groza. Aproape concomitent, a adăugat el, începea acţiunea de epurare a exponenţilor democraţiei interbelice, fie ei oameni politici sau intelectuali, informează Agerpres.

„Pentru noul regim comunist, a formula întrebări şi a căuta răspunsuri nu mai era acceptabil. Au ajuns astfel în închisorile comuniste personalităţi excepţionale ale istoriei noastre. (...) Aceşti oameni au ajuns în închisorile comuniste pentru că au preţuit demnitatea şi democraţia şi nu s-au lăsat intimidaţi de forţă, de frică şi de şantaj. Avem datoria de a cinsti memoria acestor mari personalităţi ajunse în închisorile comuniste, dar mai avem o datorie şi chiar o obligaţie faţă de ei: de a nu uita niciodată ce a însemnat un regim extremist în istoria României!”, a transmis Rigman, conform Agerpres.

Deputatul UDMR Marko Attila-Gabor a evidenţiat că, la momentul căderii regimului comunist, avea 21 de ani, deci a trăit „din plin ororile acelui regim”, chiar dacă nu a suferit precum cei închişi în regimul Dej, scrie Agerpres.

„În copilărie, bunicul meu îmi povestea ororile din anii '50, când regimul încerca din răsputeri să elimine individualitatea. Şi în acea perioadă (...) au fost şi foarte multe victime de etnie maghiară. Printre aceste victime îl putem aminti, în primul rând, pe episcopul Marton Aron, în cinstea căruia recent am adoptat o lege care declară anul 2026 ca anul Marton Aron. (...) Victime însă nu au fost doar personalităţi, ci a fost, în primul rând, din punctul nostru de vedere, însăşi educaţia în limba maghiară. Pentru că după Revoluţia din 1956 din Budapesta, regimul din România a închis şcolile maghiare din Transilvania”, a spus el, citat de Agerpres.

Din partea grupului minorităţilor naţionale, deputatul Gheorghe Nacov, strănepot de ţărănist, a arătat că „românismul poate fi privit ca o tragedie naţională, dar, dincolo de dimensiunea colectivă a acestei tragedii naţionale, rămâne memoria vie a suferinţei individuale”, transmite Agerpres.

„Fiecare destin frânt în izolare, fiecare conştiinţă care a refuzat compromisul şi fiecare jertfă asumată în tăcere, departe de ochii lumii, din dragoste de ţară şi credinţă. Aceşti oameni nu au fost doar victime ale unui regim opresiv. Prin rezistenţa lor în faţa încercărilor de dezumanizare, ei au demonstrat că spiritul liber nu poate fi încătuşat”, a punctat el, potrivit aceleiaşi publicaţii.

Au mai evocat sacrificiul eroilor martiri din închisorile comuniste şi le-au adus un omagiu deputaţii Călin Groza (UNIT), Mihai-Adrian Ţiu (S.O.S. România), Mariana Vârgă (neafiliată), informează Agerpres.

Ziua Eroilor Martiri din închisorile comuniste - zi comemorativă pe 18 mai, a fost instituită prin Legea nr. 127/2017, promulgată la data de 30 mai 2017 de către preşedintele Klaus Iohannis, precizează Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4978
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0632
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.2957

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb