Euronews: Canada anunţă contratarife asupra mărfurilor americane, ca răspuns la tarifele impuse de SUA

S.C.
Internaţional / 25 august, 19:04

Euronews: Canada anunţă contratarife asupra mărfurilor americane, ca răspuns la tarifele impuse de SUA

Canada a anunţat o serie de contratarife asupra bunurilor americane, pe fondul intensificării războiului comercial dintre Ottawa şi Washington, relatează Euronews.

Într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor, François-Philippe Champagne, a declarat că Canada va răspunde noilor taxe impuse de SUA „într-un mod proporţional, ţintit şi strategic”, astfel egalează taxele impuse de Washington „dolar cu dolar, rată cu rată”, conform sursei.

„Începând cu 8 septembrie, Canada va impune contratarife de până la 15, 25 sau 50% pentru importuri din Statele Unite ale Americii în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni”, a declarat el, potrivit publicaţiei.

Măsura vine după ce sâmbătă au intrat în vigoare taxe vamale americane substanţiale de 50%, care afectează mărfuri canadiene în valoare de aproximativ 28 de miliarde de dolari canadieni, acestea au urmat unei întreruperi a negocierilor comerciale dintre cele două ţări, conform sursei.

Champagne a anunţat şi un pachet de ajutor pentru lucrătorii şi întreprinderile canadiene în valoare totală de 7,5 miliarde de dolari canadieni, informează publicaţia menţionată.

Canada a fost forţată să abandoneze negocierile, deoarece termenii propuşi de administraţia Trump au fost „neeconomici, nedrepti şi, în cele din urmă, inacceptabili”, conform publicaţiei.

De asemenea, el a descris războiul tarifar drept o „provocare fără precedent impusă Canadei”, dar a spus că naţiunea „va face faţă momentului”, potrivit sursei.

„Vom sprijini lucrătorii, afacerile şi industriile noastre cu tot ce este necesar, atât timp cât este necesar”, a adăugat el, informează publicaţia menţionată.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luni că va dubla tarifele pentru vehiculele canadiene începând cu 2027 şi a acuzat Ottawa că „a jefuit Statele Unite ale Americii ani de zile”, conform sursei.

Într-o postare pe contul său de socializare Truth, Trump a scris: „Pe 1 ianuarie 2027, tarifele pentru toate maşinile, camioanele, atât mari, cât şi mici, piesele auto şi oţelul, vor fi majorate la 50%”, potrivit publicaţiei.

Tarifele actuale aplicate în SUA automobilelor sunt de 25% pentru conţinutul non-american, conform sursei citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2534
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5014
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6099
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1425
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb