EXPERŢII ÎN SĂNĂTATE: Lumea are nevoie de o recuperare post-pandemică sustenabilă

A.D.
Miscellanea / 26 mai 2020

Lumea are nevoie de o recuperare post-pandemică sustenabilă

200 de grupuri medicale, formate din 40 de milioane de medici, oameni de ştiinţă şi asistenţi medicali au scris o scrisoare deschisă liderilor G20 în care subliniază necesitatea construirii unei economii "verzi"post-pandemice, afirmă afp.com.

În scrisoare intentată, ei remarcă faptul că alianţa G20, formată din 20 de naţiuni, formează 90 % din produsul intern brut global. De aceea, ei sunt responsabili pentru investiţia într-un sistem de sănătate public eficient şi pentru menţinerea aerului curat, pentru a creşte rezistenţa populaţiei într-o criză viitoare de sănătate.

Aceştia atrag atenţia asupra efectelor crizei de Covid-19 care ar fi putut fi evitate dacă se investea timpuriu în cercetarea pandemică, în sistemul de sănătate şi în administrarea eficientă a mediului înconjurător.

Următorul summit G20 este programat pentru luna Noiembrie, susţine sursa.

Scrisoare publică a cadrelor medicale este susţinută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Un subiect parcurs în scrisoare este poluarea aerului care înainte de pandemie ne slăbea deja corpurile. Experţii susţin că o economie de succes nu va permite poluarea aerului şi a apei în continuare. Asemenea, nu va permite defrişarea pădurilor care are potenţialul de a dezlănţui noi ameninţări asupra sănătăţii noastre.

Pe internet se promovează #HealthyRecovery, o iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru înlăturarea a milioane de dolari din subvenţiile pentru petrol, gaz sau cărbune.

Stimularea producţiei de energie regenerabilă este şi ea un factor discutat. Dezvoltarea sectorului de energie solară sau eoliană înseamnă dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a unei populaţii, continuă sursa.

Să nu uităm că scrisoarea reprezintă strigătul de ajutor al uneia dintre cele mai afectate ramuri ale societăţii, anume experţii în sănătate. Zeci de mii s-au îmbolnăvit şi sute au murit din cauza virusului. La începutul lui Mai, Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali a anunţat că 90,000 de asistenţi s-au infectat cu COVID-19 şi numărul lor ar putea fi dublu.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb