EY: România ocupă locul 48 în clasamentul celor mai inovative ţări

A.F.
Companii / 24 ianuarie 2014

Ernest & Young(EY) a precizat, într- un comunicat trimis astăzi redacţiei, că ţara noastră ocupă locul 48 în clasamentul celor mai inovative ţări la nivel global, cu un procent de 0,5% din PIB alocat activităţii de cercetare şi dezvoltare.

Potrivit EY, inovaţia, care încurajează competitivitatea şi productivitatea şi generează noi locuri de muncă, poate ajuta creşterea economică, însă, bugetele sunt deja la limită, iar identificarea de resurse pentru susţinerea inovaţiei se dovedeşte a fi dificilă, dacă nu aproape imposibilă.

Potrivit comunicatului, o politică fiscală coerentă poate genera creştere economică sustenabilă dacă este concentrată pe cercetare şi inovaţie. Companiile, însă, trebuie să cunoască şi să acceseze aceste stimulente în condiţii avantajoase. De modul în care guvernele concep programele de stimulente fiscale, iar companiile ajung să le acceseze, depinde nu numai consolidarea companiilor ci şi creşterea economiei naţionale.

Pe plan naţional, companiile implicate în cercetare şi dezvoltare sau cele care deţin proprietatea intelectuală asupra unor active pot beneficia de două facilităţi fiscale, amortizarea accelerată a activelor (maximum 50% din valoare fiscală a activului poate fi amortizată în primul an de folosinţă) respectiv, deducerea suplimentară pentru cheltuieli eligibile aferente activităţilor de cercetare-dezvoltare majorată, din februarie 2013, de la 20% la 50%, se mai arată în comunicat.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb