Factoringul a depăşit 4,9 miliarde de euro în primul semestru din 2025

A.B.
Companii / 22 septembrie 2025

Factoringul a depăşit 4,9 miliarde de euro în primul semestru din 2025

Asociaţia Română de Factoring (ARF) a anunţat că piaţa de factoring a înregistrat o creştere de 13% în primele şase luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul creanţelor cesionate ajungând la peste 4,9 miliarde de euro, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit ARF, aproape 40% din factoringul intern a fost realizat prin programe de factoring revers, dedicate furnizorilor marilor lanţuri de retail. Acestea au generat 1,7 miliarde de euro în primul semestru, cu 7,5% mai mult faţă de 2024.

„Ne aflăm într-una dintre cele mai spectaculoase evoluţii din industria financiară din ultimii ani, în ceea ce priveşte soluţiile de finanţare pentru companii”, a declarat Bogdan Roşu, preşedintele ARF.

Pe domenii, cele mai multe finanţări au fost accesate de companiile din FMCG (15% din total, peste 670 milioane euro), urmate de sectorul Autovehicule, Utilaje, Echipamente (581 milioane euro) şi Silvicultură, Prelucrare Lemn, Construcţii (470 milioane euro).

Analiza mai arată că firmele mari, cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, au derulat 46% din volume, iar Bucureşti-Ilfov a generat cea mai mare pondere teritorială (57% din total). Zona Sud-Muntenia s-a remarcat printr-o creştere de 48% faţă de anul trecut.

În schimb, factoringul de export a resimţit presiuni din cauza volatilităţii comerţului internaţional, înregistrând o scădere de circa 13% faţă de 2024. „Pentru exportatori, anticipăm un context extern mai dificil în a doua parte a anului, pe fondul tensiunilor comerciale şi al protecţionismului în creştere”, a precizat Bogdan Roşu.

ARF estimează că factoringul va rămâne un instrument esenţial de finanţare în semestrul al doilea, în condiţiile în care companiile se confruntă cu presiuni pe lichiditate şi termene de plată prelungite.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb