FNPAR: Spaniolii - interesaţi să investească în sistemul nostru de irigaţii

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 31 octombrie 2011

Reprezentanţii Ministerului Industriei, Turismului şi Comerţului din Spania s-au arătat deosebit de interesaţi să investească în sistemul nostru de irigaţii, în cadrul unei întâlniri pe care au avut-o cu Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR). Spaniolii intenţionează să îşi aducă aportul la dezvoltarea sectorului prin intermediul tehnologiei, al utilajelor, şi al know-how-ului, manifestându-şi interesul şi faţă de sectorul cooperativelor din România.

Viorel Matei, preşedintele FNPAR, le-a transmis oficialilor spanioli că necesarul de investiţii în infrastructura de irigat din ţara noastră este foarte mare şi şi-a exprimat speranţa că investitorii spanioli vor juca un rol activ în restructurarea sectorului.

"România deţine, la ora actuală, un sistem de irigaţii ne-economic, format din tehnologii învechite, care consumă foarte multă energie şi care va trebui modernizat. Deşi avem potenţial să irigăm peste trei milioane de hectare, din pricina problemelor existente nu reuşim să irigăm nici măcar 300.000 de hectare. Avem nevoie de inves-tiţii majore, precum şi de experienţă spaniolă, în contextul în care Spania deţine cel mai corect sis-tem de sprijinire a irigaţilor", a declarat Viorel Matei.

Preşedintele FNPAR a evidenţiat că sistemul cooperativelor din ţara noastră se află într-o fază incipientă de dezvoltare, dar că poate deveni extrem de atractiv pentru investiori, datorită potenţialului mare de dezvoltare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb