Forbes: Piaţa obligaţiunilor anticipează recesiunea în SUA, bursele de acţiuni sunt mai optimiste

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2023

Forbes: Piaţa obligaţiunilor anticipează recesiunea în SUA, bursele de acţiuni sunt mai optimiste

Curba randamentelor obligaţiunilor, care este unul dintre cei mai importanţi avertizori de recesiune, a semnalat încă de la jumătatea anului 2022 că este posibil să asistăm la declinul economiei americane, potrivit unei analize realizate de Simon Moore în publicaţia Forbes, care menţionează că, în schimb, parte din acţiunile listate în Statele Unite, măsurate de indicele S&P 500, au crescut semnificativ faţă de minimele atinse în octombrie 2022, fiind aproape de nivelul maxim al anului, ceea ce pare să respingă temerile de recesiune. Cu toate acestea, notează sursa citată, evoluţia pieţelor produselor cu venit fix arată că banca centrală (Fed) ar putea reduce dobânzile în vară, reacţionând la o posibilă recesiune în SUA.

.Forbes: Evoluţia pieţelor produselor cu venit fix indică o probabilitate de 9/10 ca Fed să reducă dobânzile până în septembrie

Dovezile recesiunii, cel puţin cele de pe pieţele produselor cu venit fix, sunt tot mai multe, conform sursei citate, care adaugă: "Randamentul titlurilor de trezorerie cu scadenţa la zece ani a fost sub cel al titlurilor pe doi ani în mod constant din iulie anul trecut. Această dinamică se numeşte curbă de randament inversată şi a semnalat o recesiune destul de fiabil în comparaţie cu alţi indicatori principali. Pe baza acestui fapt, pieţele produselor cu venit fix indică o probabilitate de 9/10 ca Fed să reducă dobânzile până în septembrie 2023. Fed a subliniat în mod repetat că nu va tăia dobânzile, conform previziunilor de până acum, dar o recesiune ar putea provoca astfel de măsuri".

.Optimism pe bursele americane

Dacă pieţele titlurilor de stat anticipează recesiunea în SUA, bursele dau dovadă de un oarecare optimism, conform editorialistului Forbes, care precizează: "Indicele S&P 500 a crescut cu 7% de la începutul anului până în prezent, deoarece piaţa a lăsat în urmă temerile legate de contagiune, generate de problemele recente din sectorul bancar. În mod special, acţiunile companiilor din tehnologice au crescut. În schimb, în alte sectoare, cum sunt asistenţa medicală, utilităţile şi bunurile de larg consum, evoluţia a fost mai temperată în 2023. Acest lucru sugerează că piaţa de valori îşi asumă mai mult o poziţie de risc şi este, poate, mai puţin îngrijorată de economie".

Conform sursei amintite, piaţa bursieră din SUA este un indicator principal al ciclului de afaceri, fiind posibil ca acţiunile să anticipeze o recesiune, dar în prezent acestea preconizează o creştere viitoare şi iau în considerare ratele mai scăzute pe care le-ar putea aduce o recesiune pe măsură ce dobânzile ar scădea. De asemenea, bursa americană este relativ globală, aşa că mersul economiei SUA este un factor cheie în generarea profiturilor companiilor, dar nu singurul.

.Şomajul, în atenţie

Monitorizarea datelor privind evoluţia şomajului din SUA va fi esenţială în perioada următoare, notează sursa citată, menţionând: "Deşi curba randamentelor obligaţiunilor este o bună prognoză pe termen lung a recesiunilor, este mai puţin precisă în semnalarea momentului în care începe un declin economic. În schimb, ratele şomajului pot oferi un calendar mai precis al recesiunii. Şomajul din SUA a crescut în februarie, sugerând că o recesiune ar putea fi aproape. (...) Dacă vedem o creştere susţinută a şomajului de la nivelurile scăzute din 2022, poate fi un semn clar că vine o recesiune". Economistul Claudia Sahm din cadrul Jain Family Institute estimează că o creştere susţinută cu 0,5% a ratei şomajului de la minimele ultimelor 12 luni este suficientă pentru a declanşa o recesiune. Şomajul din SUA a crescut cu 0,2 puncte procentuale din ianuarie până în februarie 2023, aşa că este posibil să apară o recesiune.

Conform datelor oficiale, rata şomajului în SUA a crescut la 3,6% în februarie, de la 3,4% luna precedentă, când s-a înregistrat cel mai redus nivel din ultimii 53 de ani.

Sursa citată concluzionează că piaţa muncii din SUA a avut o performanţă mai bună decât se aştepta în 2022 şi este posibil să continue această tendinţă, însă pieţele produselor cu venit fix sugerează că va urma o recesiune în 2023, idee pe care bursele de valori nu o împărtăşesc în mod neapărat.

Preşedintele Fed, Jerome Powell, declara în martie că instituţia pe care o conduce va trebui, probabil, să majoreze dobânzile mai mult decât se preconiza şi este pregătită să facă paşi mai mari, dacă "totalitatea" informaţiilor economice sugerează că sunt necesare măsuri mai dure pentru a ţine sub control inflaţia.

..................................................

Departamentul Comerţului din SUA a informat, la finele lunii martie, că economia americană a crescut, în ultimul trimestru din 2022, într-un ritm mai lent decât arătau estimările iniţiale. Conform datelor oficiale, PIB-ul american a înregistrat un avans de 2,6% (în ritm anual, ajustat la inflaţie), faţă de 2,9%, cât a fost previziunea anterioară. Analiştii anticipau un plus de 2,7%.

Avansul din ultimele trei luni este mult mai mic decât cel consemnat în trimestrul al treilea din 2022: +3,2%, în ritm anual.

..................................................

Banca americană de investiţii Goldman Sachs Group şi-a revizuit, în luna martie, prognozele privind ritmul de creştere înregistrat de economia americană la finele acestui an, din cauza riscurilor legate de creditare, create de faptul că băncile mici vor restrânge împrumuturile pentru a-şi proteja lichiditatea în contextul crizei bancare. Goldman Sachs se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al SUA să înregistreze un avans de 1,2% în ultimul trimestru din 2023, în ritm anual, mai puţin cu 0,3 puncte procentuale comparativ cu estimările anterioare.

Conform Goldman Sachs, stresul continuă să afecteze unele bănci, în pofida faptului că agenţiile federale au acţionat ferm pentru consolidarea sistemul financiar.

Tot luna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit perspectiva de rating acordată sistemului bancar american la "negativă", de la "stabilă".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Sunt si altii care spun ca piata obligatiunilor semnaleaza o scadere a inflatiei , de aceea dobanzile sunt mai mari pe termen scurt 2 ani decat lung 10 ani. Interesant e ca la noi in Romania , nu sunt inversate, de unde rezulta ca piata asteapta infl;atie mare si in viitorul mai indepartat. Sigur ca inflatia in US s-ar putea sa scada din cauza unei recesiuni, dar ramane de vazut. Vreau sa spun ca poate nu e o contradictie intra obligatiuni si actiuni. Amandoua pot avea dreptate.

    Intre obligatiuni si actiuni e o comparatie fortata! Obligatiunile au o rata fixa dependenta de FED (in SUA), iar actiunile depind mai mult de contextul economic local si extern. In cazul bursei din SUA, trebuie urmarit cat este de influentat trendul de industria de aparare (uriasa) si de industria petroliera (si mai uriasa), tinand cont atat de Ucraina cat si de reducerile de productie anuntate de OPEC+.

    1. ai scris = Obligatiunile au o rata fixa dependenta de FED

      nu cred ca este adevarat  

      yieldul obligatiunilor reflecta anticipatia si viziunea traderilor de obligatiuni asupra economiei americane . 

      faptul ca avem un inverted yield curve sugereaza ca bond traderii vad o recesiune iminenta care este in contrazicere totala cu Fedul care sant mult mai optimisti

      dar din istorie stim ca bond traderii au dreptate si nu Fedul  

    Normal ca pe bursa e optimism,

    altfel cum vand "desteptii" actiunile la preturi "bune"  

    1. Și ce vrei să faci? Mergi cu valul!

      nu , lasa-l sa stea in cash

      are grija inflatia de banii lui !

      sau poate cumpara imobiliare = si asta este o solutie pina la un punct  

      Dar de diversificare MULTIPLA ,

      nu ati auzit "specialistilor" 

      dividendul de 1% e mult prea tentant, bate orice inflație. :)))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2942
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9133
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.6722

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb