Forumul de Afaceri România-Irak a avut loc la Palatul CCIB

S.E.
Miscellanea / 17 noiembrie, 20:07

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), împreună cu Asociaţia Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Irakiană, a organizat Forumul de Afaceri România-Irak, în Aula Carol I a Palatului CCIB, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care urmează să relatăm.

Vizita delegaţiei irakiene a fost condusă de Abdulrazaq Al-Zuheere, preşedinteleFederaţiei Camerelor Irakiene de Comerţ.

La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Irak în România, Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului şi Turismului (MEDAT), Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), precum şi companii româneşti interesate de extinderea cooperării economice cu Irak în domenii de interes precum industrie aeronautică, investiţii imobiliare, investiţii industriale şi echipamente grele, transport, industrie petrolieră, energie regenerabilă, petrochimie, construcţii şi farmaceutice.

„Credem cu tărie că întreprinderile româneşti au un potenţial extraordinar de internaţionalizare şi că CCIB poate sprijini acest proces. Economia României dispune de resursele şi capacităţile necesare pentru a furniza partenerilor noştri din Irak bunuri şi servicii competitive, contribuind la consolidarea şi echilibrarea comerţului bilateral. Ne exprimăm convingerea fermă că Forumul de Afaceri de astăzi reprezintă un pas important în aprofundarea dialogului economic şi promovarea cooperării durabile între comunităţile de afaceri din România şi Irak, consolidând în acelaşi timp relaţiile bilaterale pe termen lung”, a declarat Corneliu Samoilă, vicepreşedinte al CCIB.

„În ultimii ani, Republica Irak a trecut prin schimbări de regim şi a reuşit să se dezvolte pe plan internaţional. Prin întâlniri ca cele de astăzi, Republica Irak sprijină companiile străine care doresc să investească şi şă se dezvolte pe piaţa irakiană.”, a declarat Abdulrazq Al-Zuheere, preşedinte al Federaţiei Camerelor Irakiene de Comerţ.

„Considerăm că sectorul privat este principalul motor al creşterii economice. Prin stabilirea unor punţi de comunicare între oamenii de afaceri din cele două ţări marcăm un progres major în consolidarea cooperării şi a schimburilor comerciale, precum şi a investiţiilor reciproce”, a transmis Riyad Al-Hashimi, directorul general al Departamentului de Relaţii Economice Externe, din cadrul Ministerului Comerţului din Republica Irak.

În incheiere, preşedintele Asociaţiei Camera de Comerţ şi Industie Româno-Irakiană, Said Omar, a subliniat importanţa acestei cooperări pentru a menţine strânsa legătură dintre România şi Irak şi a mulţumit participanţilor.

Companii precum Exim Banca Românească, Klarwin, RegPak Bio Pharma şi Hayat Scientific Bureau au prezentat pe scurt domeniul lor de activitate, după care au interacţionat direct cu membrii delegaţie irakiene într-o sesiune de networking şi B2B.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0844
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3825
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5115
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7679
Gram de aur (XAU)Gram de aur574.4443

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb