Fostul ministru de externe francez Laurent Fabius renunţă la preşedinţia COP21

Ioana Dogaru
Internaţional / 16 februarie 2016

Fostul ministru de externe francez Laurent Fabius l-a informat pe preşedintele francez Francois Hollande că va demisiona din funcţia de şef al conferinţei ONU asupra climatului (COP21), au anunţat luni seară agenţiile France Presse şi DPA.

Fabius, în vârstă de 69 de ani, a anunţat că demisionează într-o scrisoare către Hollande, precizează sursele citate.

Fabius intenţiona iniţial să păstreze funcţia de preşedinte al COP21 până în noiembrie, pentru a sprijini punerea în aplicare a acordului istoric contra încălzirii globale încheiat în decembrie la Paris, aminteşte DPA.

Anunţul renunţării la preşedinţia COP21 intervine după ce Fabius a demisionat din guvern şi după ce Hollande a declarat că intenţionează să-l numească şef al Consiliului Constituţional francez, care supervizează alegerile şi interpretează constituţia ţării, transmite sursa citată.

Au existat critici că ocuparea postului de şef al Consiliului Constituţional precum şi de preşedinte al COP21 este prea mult pentru un politician, notează DPA.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb