France 24: Meduzele au forţat oprirea a trei reactoare nucleare în Franţa

A.M.
Internaţional / 12 august, 19:16

France 24: Meduzele au forţat oprirea a trei reactoare nucleare în Franţa

Grupul energetic EDF a oprit trei reactoare ale centralei nucleare de la Gravelines, din nordul Franţei, iar producţia unui al patrulea reactor a fost redusă la jumătate, după ce o invazie masivă de meduze a blocat pompele de răcire ale instalaţiei, informează publicaţia France 24.

Centrala de la Gravelines funcţionează în prezent la capacitate maximă cu un singur reactor, în timp ce al şaselea reactor era deja oprit pentru lucrări programate de întreţinere, transmite sursa citată.

„Această situaţie nu are niciun impact asupra siguranţei instalaţiilor, a securităţii personalului sau asupra mediului”, au declarat reprezentanţii EDF, notează publicaţia.

Producţia de energie nucleară a Franţei a înregistrat întreruperi repetate în acest an pe fondul valurilor de căldură şi al secetei, iar duminică s-a consemnat un deficit de 15,6% în producţia nucleară naţională, conform agenţiei de presă.

Centrala nucleară de la Gravelines, situată lângă oraşul Dunkerque, este cea mai mare din Europa de Vest şi deţine şase reactoare de 900 de megawaţi fiecare. Un incident similar provocat de meduze a oprit temporar activitatea centralei şi în urmă cu un an, iar experţii precizează că pescuitul excesiv, poluarea cu plastic şi încălzirea mărilor favorizează înmulţirea rapidă a acestor organisme, transmite sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2405
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1382
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.2112

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb