Nigel Farage, liderul partidului anti-imigraţie Reform UK, şi-a revendicat, vineri dimineaţă, victoria în alegerile parlamentare parţiale, la care numărarea voturilor este încă în curs şi care au fost boicotate de partidele tradiţionale, potrivit France 24.
Nu erau încă disponibile estimări în primele ore ale zilei de vineri, când Farage a afirmat că a câştigat alegerile atipice care au avut loc, joi, la Clacton-on-Sea, o staţiune balneară în declin din sud-estul Angliei, în care principalul său adversar a fost personajul satiric Count Binface (Contele Cap-de-coş de gunoi), transmite France 24.
„Le-am cerut alegătorilor din Clacton să fie judecătorii mei”, a reiterat într-un discurs ţinut în Essex şi transmis pe X, politicianul în vârstă de 62 de ani care a provocat el însuşi alegerile la începutul lunii iulie, după ce a fost implicat în scandaluri legate de donaţii nedeclarate, relatează France 24.
„Verdictul a fost dat şi este o victorie convingătoare şi zdrobitoare (...) am obţinut mult mai multe voturi decât la alegerile parlamentare din 2024”, a afirmat fostul susţinător al Brexitului, vizibil relaxat, potrivit sursei citate.
El a precizat că nu se va prezenta la locul de numărare a voturilor, conform sursei.
Rezultatele acestui scrutin sunt aşteptate vineri dimineaţa, numărarea voturilor fiind încetinită de un buletin de vot lung de aproape doi metri, precizează France 24.
Un număr record de 34 de candidaţi, în majoritate independenţi şi necunoscuţi, se află în competiţie, potrivit sursei citate. Laburiştii, conservatorii, liberal-democraţii sau Verzii boicotează acest scrutin pe care îl consideră o simplă manevră politică, conform sursei menţionate.
În faţa acestei situaţii, „este umila mea datorie” să reprezint opoziţia, a declarat Count Binface, vineri dimineaţa, potrivit sursei.
„Dacă o majoritate a alegătorilor din Clacton se pronunţă în favoarea revenirii sale în calitate de deputat, această alegere trebuie respectată”, a comentat el referitor la Farage, adăugând că „dacă o anchetă parlamentară concluzionează că acesta a comis nereguli financiare pe care nu ar fi trebuit să le comită, şi acest lucru trebuie respectat”, conform sursei.
Deşi sondajele preelectorale îl dădeau câştigător pe Nigel Farage, rata de participare este analizată cu atenţie: aceasta s-a ridicat la 44,37%, o cifră inferioară celei de la ultimele alegeri generale, adaugă sursa.
Joi, Nigel Farage s-a plimbat pe străzile din Clacton, unde a fost ales pentru prima dată deputat în iulie 2024 cu 46,2% din voturi, după şapte încercări eşuate, potrivit sursei citate. Cu ochelarii de soare, a pozat pentru fotografi, cu o bere în mână, conform sursei.
Jane Embelton, o activistă a partidului Reform UK, regretă că există „prea mulţi candidaţi”, conform sursei citate. „Toate acestea au ca scop principal să-l facă pe Nigel Farage să pară un idiot. Dar nici eu, nici susţinătorii lui nu-l vedem aşa”, a declarat ea, potrivit sursei menţionate..
Paul, în vârstă de 50 de ani, care nu şi-a dezvăluit numele de familie, califică alegerile drept o „farsă” şi critică boicotul principalelor partide, pentru care asigură că nu va mai vota şi îi reproşează şi lui Nigel Farage „vizitele fulger” la Clacton, doar pentru o „şedinţă foto”, relatează sursa. „De fapt, el nu este cu adevărat acolo”, spune Paul, deplângând „fluxul masiv” de migranţi în Regatul Unit, conform sursei citate.
Reform UK a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în ultimii ani şi a triumfat la alegerile locale din mai, contribuind la demisia prim-ministrului laburist Keir Starmer, însă aceste alegeri legislative parţiale au loc în contextul în care, pentru prima dată de mai bine de un an, laburiştii au depăşit recent Reform UK în sondaje, impulsionaţi de sosirea lui Andy Burnham la Downing Street pe 20 iulie, informează France 24.
Autoritatea de supraveghere a eticii parlamentare anchetează o donaţie de cinci milioane de lire sterline (5,7 milioane de euro) pe care Farage a primit-o de la un miliardar care şi-a făcut averea din criptomonede, Christopher Harborne, cu puţin timp înainte de alegerea sa la Clacton, în iulie 2024, precizează sursa citată. Acesta ar fi primit, de asemenea, o donaţie nedeclarată de la George Cottrell, un antreprenor din domeniul criptomonedelor condamnat pentru fraudă în Statele Unite în 2017, adaugă France 24. Dacă va fi reales la Clacton, ancheta parlamentară privind donaţiile nedeclarate, suspendată după demisia sa, va fi reluată, mai adaugă sursa citată.
Dacă ancheta ar concluziona că a comis o abatere gravă, acesta ar putea fi suspendat din funcţie pentru mai mult de 10 zile, ceea ce ar declanşa automat organizarea unor noi alegeri, informează sursa. Partidele tradiţionale au anunţat deja că vor prezenta candidaţi în acest caz, potrivit sursei.
Printre promisiunile adversarului său, Count Binface, în spatele căruia se ascunde umoristul Jon Harvey, se numără „naţionalizarea” cântăreţei Adele sau „astuparea tuturor gropilor din drumuri cu programul Partidului Laburist din 2024”, conchide France 24.
















































Opinia Cititorului