France24: UE evaluează dacă poate adopta măsuri împotriva Israelului

P.C.
Internaţional / 21 aprilie, 08:19

France24: UE evaluează dacă poate adopta măsuri împotriva Israelului

Uniunea Europeană evaluează disponibilitatea statelor membre de a susţine măsuri împotriva Israelului, după ce Spania şi-a reiterat cererea de suspendare a acordului de cooperare, a declarat luni şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, transmite France24.

Miniştrii de externe ai celor 27 de state membre urmează să discute subiectul marţi, la Luxemburg, în urma unei solicitări venite din partea premierului spaniol Pedro Sanchez, potrivit France24.

Atitudinea unor state membre faţă de Israel, deja înăsprită de conduita acestuia în războiul din Gaza, s-a durificat şi mai mult după invazia israeliană în Liban şi după adoptarea unei noi legi privind pedeapsa cu moartea pentru palestinieni în Cisiordania ocupată, notează France24.

Pe fondul îngrijorărilor provocate de numărul victimelor civile din Gaza, Uniunea Europeană a pus încă de anul trecut pe masă o serie de măsuri posibile împotriva Israelului, între care suspendarea relaţiilor comerciale sau sancţionarea unor miniştri ai guvernului israelian, relatează France24.

France24 mai arată că, până acum, niciuna dintre măsurile propuse de Bruxelles nu a strâns suficient sprijin din partea statelor membre pentru a fi aplicată.

Suspendarea integrală a acordului de cooperare dintre UE şi Israel, aşa cum cere Spania, necesită unanimitatea celor 27 de state membre şi ar fi aproape sigur blocată de aliaţii Israelului, potrivit France24.

O variantă mai realistă ar putea fi suspendarea părţii din acord care facilitează relaţii comerciale mai strânse, iar France24 subliniază că o asemenea decizie ar avea nevoie doar de sprijinul unei majorităţi calificate.

Pentru un astfel de pas ar fi necesară însă o schimbare de poziţie din partea unor state importante, precum Germania sau Italia. Roma a dat deja semne ale unei linii mai dure faţă de Israel, prin suspendarea unui acord de apărare, notează France24.

„Avem deja măsurile pe masă; unele dintre ele necesită o majoritate calificată”, a spus Kaja Kallas. „În primul rând, cred că ar trebui să se evalueze dacă este posibil să se acţioneze în acest sens, în cazul în care statele membre doresc acest lucru, pentru a exercita presiuni asupra Israelului”, a declarat ea, potrivit France24.

Înlăturarea recentă de la putere a lui Viktor Orban, un susţinător ferm al Israelului, după alegerile din Ungaria, a crescut şi probabilitatea adoptării unor măsuri, mai arată France24.

O propunere separată privind sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni „extremişti” din Cisiordania a fost blocată luni de zile de Budapesta, relatează France24.

Diplomaţi şi oficiali europeni spun că speră să obţină în curând undă verde pentru aceste sancţiuni, însă France24 notează că acest lucru ar putea avea loc abia după instalarea noului guvern ungar, în luna mai.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dupa cum va spuneam, extremistii de stanga de la conducerea UE sunt de pe alta planeta,nu vad realitatea!Dupa ce ca nu ajuta la combaterea extremismului religios,mai baga si bete-n roata!

    1. Meloni care este cea mai radicala împotriva Israel o fi de stânga.

      Du te și te culca 

      Acum te-ai gasit s-o dai drept exemplu taman pe Meloni!Zi ceva de Ursula

      S-a retras cumva Israelul din toate regiunile ocupate dupa 1948 ca sa vedem ca este corect ? Nuuuu....

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2222
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4371
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0355
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.7713

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Citeste suplimentul
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb