Geopolitică de 50 de zile: cum joacă Trump cartea războiului din Ucraina

Într-un moment critic al conflictului din Ucraina, Donald Trump a reapărut pe scena geopolitică mondială cu o declaraţie care a zguduit atât capitalele europene, cât şi birourile de analiză strategică de la Moscova: „dacă Vladimir Putin nu acceptă un armistiţiu în 50 de zile, vor fi impuse tarife de 100% pentru toate bunurile ruseşti”. Un mesaj în aparenţă ferm, dar în profunzime încărcat de ambiguitate, reflectând stilul politic bine-cunoscut al preşedintelui american. Aşa cum remarca publicaţia americană The Wall Street Journal, „cea mai bună veste de la Casa Albă este că lumea liberă va continua să înarmeze Ucraina împotriva acţiunilor distructive ale domnului Putin... 50 de zile este prea mult pentru domnul Putin, care ar putea crede că Trump nu este cu adevărat serios”.

Această declaraţie, departe de a fi un act de război, se plasează mai degrabă în registrul tacticilor de negociere specifice lui Trump: un amestec de ameninţări cu termen limită şi retrageri calculate. Cotidianul francez Le Monde observa ieri cu ironie că „Trump recunoaşte eşecul în războiul din Ucraina, promite arme Kievului şi sancţiuni Moscovei”, iar în spatele acestei schimbări de ton, mulţi analişti identifică o reevaluare forţată a unei strategii eşuate. Site-ul de ştiri Politico sintetizează perfect esenţa acestei abordări: „orice sancţiune suplimentară împotriva Rusiei va fi decisă exclusiv la discreţia sa, ceea ce subliniază ceea ce consilierii lui numesc principalul său obiectiv - păstrarea flexibilităţii maxime şi a controlului deplin asupra politicii externe faţă de Kremlin”.

În realitate, Donald Trump încearcă să păstreze aparenţa unui mediator, fără a se implica frontal. După cum a explicat ieri Fiodor Lukianov, editorul revistei "Rusia în politica globală”, citat de cotidianul rus Kommersant, „Donald Trump nu vrea să devină parte a conflictului; promite tarife, nu sancţiuni, şi nici măcar armele nu le trimite direct, ci prin Europa, pe cheltuiala europenilor. În ochii preşedintelui american, nu este vorba despre o confruntare directă, ci despre o presiune menită să forţeze negocierile”. Din această perspectivă, Trump pare să adopte o strategie a simulării acţiunii, fără să rişte o implicare reală, mizând pe imaginea unui lider hotărât, dar raţional.

Totuşi, Moscova nu a răspuns bine la presiunile exercitate de preşedintele SUA. „Este o formă de presiune, iar conducerea rusă nu funcţionează sub presiune”, a avertizat Fiodor Lukianov pentru sursa citată, în timp ce Ivan Timofeev, directorul Consiliului Rus pentru Afaceri Internaţionale, a precizat: „Trump este dezamăgit de dialogul cu Rusia. Neacceptarea de către Moscova a îngheţării conflictului în termenii Washingtonului creşte dramatic probabilitatea trecerii unui proiect de lege care permite impunerea de tarife secundare de până la 500%”.

În acest scenariu, China, India şi alte state care cumpără resurse ruseşti ar deveni ţinte colaterale ale unei escaladări economice globale.

Cu toate acestea, realitatea e mai complexă. Aşa cum nota ieri The New York Times, „în spatele retoricii ameninţătoare a lui Trump faţă de Rusia se află dubii şi lipsa detaliilor”. Cu alte cuvinte, liderul american lansează mesaje tari fără a avea un plan coerent în spate, mizând pe efectul imediat al declaraţiilor, nu pe consecvenţa acţiunii. Profesorul Timofei Bordaciov, de la Şcoala Superioară de Economie, a afirmat pentru cotidianul Kommersant că „Trump înlocuieşte politica decisivă cu substituenţi: transferă livrările de arme către NATO, creează o nouă schemă de finanţare pentru Ucraina, ameninţă cu tarife, dar evită deciziile ireversibile”. Expertul rus susţine că asistăm, în esenţă, la o diplomaţie de tip spectacol, care ţine atenţia publicului ocupată, dar nu aduce soluţii reale.

În acest context gândit de Donald Trump, Europa devine un simplu intermediar. „Europa vrea să continue războiul, ea va plăti pentru el”, a explicat pentru sursa rusă citată, Maxim Suşkov, directorul Institutului de Studii Internaţionale MGIMO.

SUA vinde arme, NATO le livrează, Ucraina luptă, iar continentul european suportă nota de plată. Pentru Trump, este o ecuaţie convenabilă, care transformă sprijinul militar într-o afacere profitabilă, în timp ce menţine distanţa politică necesară pentru a nu fi acuzat de escaladare.

Pe de altă parte, în Balcani, preşedintele republicii Kosovo, Vjosa Osmani, susţine că Donald Trump ar fi prevenit o escaladare militară a conflictului latent dintre Serbia şi statul respectiv, deşi reprezentantul special al preşedintelui american, Richard Grenell, a negat categoric aceste afirmaţii, spunând că „nu este vorba despre evenimente recente, ci despre Acordul de la Washington din 2020”. Iar acest detaliu nu face decât să întărească imaginea unei administraţii care jonglează cu percepţiile publice, mai degrabă decât cu acţiuni concrete.

Referitor la aspectele de mai sus, Anton Grişanov, expert la Academia Diplomatică a Ministerului rus de Afaceri Externe, a spus pentru Kommersant: „Trump încearcă să ofere câte puţin fiecăruia: Rusiei-o pauză de 50 de zile; Ucrainei-promisiuni de arme; Europei-loialitate atlantică; statelor apropiate de conceptul MAGA-profit din exportul de armament, iar Congresului american un semnal că vocea acestuia este auzită. Însă în realitate, niciunul dintre actorii implicaţi nu este cu adevărat mulţumit. Rusia respinge orice ultimatum, Ucraina nu primeşte resursele decisive, Europa e nemulţumită de ambiguităţi, iar opinia publică americană nu înţelege de ce preşedintele SUA nu se ocupă de problemele reale”.

În final, Trump pare să se fi poziţionat, voit sau nu, nu ca un lider al păcii, ci ca o parte a conflictului, o piesă într-un joc mai mare, în care fiecare amânare ascunde un eşec şi fiecare ameninţare este, de fapt, o recunoaştere tacită a impotenţei politice. Rămâne de văzut ce se va întâmpla când cele 50 de zile vor expira. Dar până atunci, lumea întreagă asistă la un spectacol geopolitic unde actorul principal este mereu acelaşi - Donald Trump - iar scena, din păcate, este întreg mapamondul.