GRAMPET Group, grup feroviar şi operator logistic privat din Europa Centrală şi de Sud-Est, anunţă numirea lui Radu Balcu în funcţia de Director General al GP Intermodal, subsidiară specializată în soluţii de transport intermodal şi logistică integrată, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Începând cu această lună, Radu Balcu va coordona activitatea companiei şi va contribui la consolidarea poziţiei GP Intermodal pe piaţa regională, transmite sursa citată.
„Radu Balcu face parte din echipa noastră de o perioadă îndelungată, timp în care a demonstrat o integritate profesională remarcabilă, seriozitate şi o pasiune autentică pentru dezvoltarea sectorului feroviar şi logistic din România. GP Intermodal este mediul excelent pentru a pune direct în practică tot ceea ce a acumulat până în prezent” - Gruia Stoica, preşedinte şi fondator GRAMPET Group, conform aceleiaşi surse.
Cu o experienţă solidă în management, dezvoltare de afaceri, transporturi şi logistică, Radu Balcu a ocupat anterior poziţia de Consilier al Preşedintelui GRAMPET Group, scrie sursa citată. Înainte de a activa în sectorul privat, acesta a ocupat funcţia de consilier al Ministrului Transporturilor şi a deţinut poziţii în Consiliile de Administraţie, relatează aceeaşi sursă. Parcursul său profesional este completat de o perioadă de opt ani în cadrul Ferosa Sped ca Economist şi Şef Departament Logistică, adaugă comunicatul.
„Sunt onorat de încrederea acordată şi entuziasmat să preiau conducerea GP Intermodal într-un moment în care conectivitatea şi eficienţa transportului multimodal sunt mai importante ca niciodată. Alături de o echipă performantă, sunt convins că vom genera rezultate excelente şi vom consolida rolul GP Intermodal ca pilon strategic în cadrul GRAMPET Group.” - Radu Balcu, Director General al GP Intermodal, potrivit aceleiaşi surse.
GP Intermodal îşi propune să devină un vector de creştere în cadrul grupului, oferind servicii complexe de transport internaţional, transbordări de mărfuri, soluţii de depozitare în terminale logistice, managementul fluxurilor de containere, precum şi soluţii integrate pentru transportul rutier şi feroviar, notează sursa citată. În prezent, compania operează cinci terminale intermodale la Chitila, Dorneşti, Halmeu, Cristeşti Jijia şi Galaţi, având în plan extinderea activităţilor logistice şi pe platformele din Paşcani, Oneşti şi Caracal, precizează aceeaşi sursă.
Numirea lui Radu Balcu urmează încheierii mandatului lui Amedeo Neculcea, care a asigurat conducerea executivă a companiei, scrie sursa în comunicat. Acesta îşi va continua cariera în cadrul grupului din poziţia de Consilier Preşedinte, rol din care va coordona şi implementa proiecte strategice pentru dezvoltarea şi viitorul GRAMPET Group şi al mobilităţii româneşti, arată aceeaşi sursă. GRAMPET Group îi mulţumeşte domnului Amedeo Neculcea pentru dedicarea şi contribuţia adusă la consolidarea GP Intermodal şi îi urează mult succes în noul său rol strategic, conchide comunicatul sursă.



















































Opinia Cititorului