Grecia a adoptat cele mai severe măsuri de austeritate din istorie

F. A.
Internaţional / 20 februarie 2012

Miniştrii finanţelor din zona euro se întâlnesc astăzi pentru a lua deciziile necesare salvării Greciei de la faliment, conform surselor de presă. Guvernul grec este convins de reuşită, după ce a trecut prin Parlament noi măsuri, şi mai severe, de austeritate. Măsurile au provocat, însă, noi proteste de stradă. Mii de manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului din Atena, la chemarea sindicatelor, pentru a denunţa măsurile de austeritate.

"Politica lor ne împinge spre catastrofă. Ei trebuie să înţeleagă că, în viaţa reală, această politică este catastrofală, atât pentru societate cât şi pentru economie", spun protestatarii.

Grecia ar urma să primească un ajutor de 130 miliarde de euro şi să-şi reducă datoria faţă de băncile private cu alte 100 de miliarde de euro. Guvernul s-a angajat, în schimb, la noi reduceri ale salariului minim şi ale pensiilor, deja micşorate în ultimii ani, şi la concedieri în sectorul public.

Mitingul sindicatelor a fost urmat de o altă manifestaţie, organizată de stânga radicală, la finalul căreia au izbucnit şi violenţele.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb