Capitala Groenlandei, Nuuk, a traversat cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată, doborând un record vechi de 109 ani, în contextul unei încălziri accentuate pe întreaga coastă de vest a insulei arctice. Anunţul a fost făcut de Institutul Danez de Meteorologie (DMI), fiind citat de agenţia AFP. Paradoxal, fenomenul s-a produs în timp ce mari părţi din Europa şi America de Nord se confruntau cu un episod de frig sever. La Nuuk, temperatura medie lunară din ianuarie a atins 0,1 grade Celsius - cu 7,8 grade peste media climatologică a ultimelor trei decenii. Această valoare depăşeşte cu 1,4 grade Celsius precedentul record istoric al oraşului, stabilit în anul 1917, confirmând amploarea excepţională a episodului.
• Recorduri în lanţ pe coasta de vest a Groenlandei
Încălzirea nu s-a limitat la capitală. Potrivit DMI, de la extremitatea sudică a Groenlandei până pe coasta de vest - pe o distanţă de peste 2.000 de kilometri - temperaturile din ianuarie au depăşit recorduri lunare locale. Un exemplu elocvent este oraşul Ilulissat, situat în Golful Disko, unde temperatura medie lunară a fost de minus 1,6 grade Celsius. Aceasta este cu 1,3 grade mai ridicată decât recordul anterior stabilit în 1929 şi cu aproximativ 11 grade peste media multianuală a lunii ianuarie. În cea mai caldă zi a lunii, termometrele din Nuuk au indicat valori de până la 11,3 grade Celsius - o temperatură extrem de rară pentru această regiune în mijlocul iernii arctice.
• „Un indiciu clar că ceva se schimbă”
Climatologii avertizează că amploarea şi durata acestui episod de căldură depăşesc fluctuaţiile obişnuite ale vremii. „Un aer mai cald ajunge uneori în regiunea Groenlandei, aducând temperaturi mai blânde pentru o zi sau două. Însă un record de căldură atât de prelungit şi pe o suprafaţă atât de vastă este un indiciu clar că ceva se schimbă”, a declarat Martin Olesen, climatolog în cadrul DMI. Potrivit acestuia, tendinţa se înscrie în dinamica globală a încălzirii climatice: mai multe recorduri de temperatură ridicată şi, progresiv, tot mai puţine extreme reci. Datele recente confirmă faptul că regiunea arctică se află în prima linie a schimbărilor climatice. Temperaturile din Arctica cresc de aproximativ patru ori mai rapid decât media globală începând din 1979, conform unui studiu publicat în 2022 în prestigioasa revistă ştiinţifică Nature. Această accelerare are implicaţii majore, de la topirea accelerată a calotelor glaciare şi creşterea nivelului mărilor, până la modificări ale circulaţiei atmosferice, cu efecte resimţite inclusiv în zonele temperate ale planetei.


















































Opinia Cititorului