Incendiu într-un spital neurologic din centrul Rusiei

Adina Lateş
Internaţional / 13 decembrie 2015



• Bilanţul victimelor a crescut la 21 de morţi

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în cursul unui incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un spital neurologic din Voronej, centrul Rusiei, pompierii reuşind să stingă flăcările abia după trei ore, informează agenţiile de presă TASS şi RIA Novosti.

Un număr de 74 de persoane, între care patru membri ai personalului medical, se aflau în interiorul clădirii în momentul declanşării incendiului.

"19 trupuri au fost găsite la locul incendiului, alte două persoane s-au stins din viaţă în spital, iar două sunt în continuare căutate", a indicat un responsabil al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.

Focul s-a răspândit cu rapiditate, extinzându-se pe o suprafaţă de 700 metri pătraţi. Un întreg corp al clădirii a ars în întregime. La această oră, echipele de pomperi au stins în totalitate focul.

Alte 23 de persoane au fost rănite, şapte dintre acestea aflându-se în prezent la terapie intensivă.

Un bilanţ precedent consemna cel puţin 9 morţi şi 12 persoane date dispărute.

O comisie guvernamentală, condusă de ministrul adjunct pentru situaţii de urgenţă Leonid Beliaev, s-a deplasat la locul incidentului.

Autorităţile au demarat o anchetă, o primă presupunere despre cauza incendiului fiind un scurtcircuit.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb