Inflaţia în zona euro a ajuns la nivelul ţintă vizat de BCE în luna iunie

G.U.
Bănci-Asigurări / 30 iunie 2021

Inflaţia în zona euro a ajuns la nivelul ţintă vizat de BCE în luna iunie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut uşor până la 1,9% în luna iunie, în linie cu estimările economiştilor şi cu ţinta avută în vedere de BCE, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicată miercuri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 1,9% în luna iunie 2021, de la un nivel de 2% în luna mai. Este o vorba de un nivel al inflaţiei în linie cu obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Creşterea inflaţiei în zona euro în luna iunie se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 12,5%, în timp ce preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 0,7%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de doar 0,6%, notează sursa citată.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată în luna iunie, la 0,9%. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a scăzut uşor până la 0,9%, de la 1%% în luna mai. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 16 iulie.

În luna mai, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut până la 2,3%, de la 2% în luna aprilie, ţările membre cu cele mai ridicate rate fiind Ungaria (5,3%) Polonia (4,6%), Luxemburg (4%), Lituania (3,5%) şi România (3,2%).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb