Inspirat de al-Qaida: un om suspectat că pregătea un atentat, arestat în SUA

F. A.
Internaţional / 21 noiembrie 2011

Autorităţile din New York au anunţat ieri arestarea unui "simpatizant al-Qaida", care ar fi fabricat bombe pentru a ataca poliţia şi membri ai forţelor armate americane, potrivit surselor de presă.

Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a anunţat într-o conferinţă de presă, ieri seara, că Jose Pimentel, în vârstă de 27 de ani, de origine dominicană şi convertit la islam, "preconiza să utilizeze bombe împotriva maşinilor de poliţie, echipamentelor Poştei şi a militarilor care revin din străinătate".

"Acesta ar fi putut ucide mulţi oameni", a declarat Bloomberg, adăugând că înainte de arestarea lui Pimentel, "au existat cel puţin 13 comploturi teroriste care au vizat New York-ul după 11 septembrie" 2001, iar acesta "ar fi al 14-lea".

Comandantul poliţiei, Ray Kelly, a afirmat că suspectul, monitorizat de doi ani de poliţie, a construit în ultimele luni trei bombe artizanale în apartamentul său, după ce a cumpărat componentele din mai multe locuri şi s-a inspirat din instrucţiunile de pe Internet.

Dar aceste bombe nu erau complet terminate când a fost arestat sâmbătă, potrivit actului de acuzare.

Pimentel era un partizan al imamului radical americano-yemenit Anwar al-Awlaki, ucis la 30 septembrie, iar activităţile sale s-au intensificat după moartea imamului, a mai declarat Kelly.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb