Instagram lansează o aplicaţie de Google TV, care oferă acces la clipurile video ale platformei pe televizoarele şi restul dispozitivelor care folosesc acest sistem de operare, potrivit news.ro.
La doar două luni după ce s-a lansat pe Amazon Fire TV, Instagram ajunge şi pe Google TV, platforma dezvoltată de Google şi folosită pe dispozitivele de streaming ale companiei şi televizoarele partenerilor, adaugă sursa.
Principala funcţionalitate a aplicaţiei Instagram pentru Google TV este vizionarea conţinutului video. La fel ca în cazul aplicaţiilor mobile, fluxurile de conţinut sunt personalizate cu ajutorul algoritmului, care afişează conţinut potrivit fiecărui utilizator în parte, conform sursei.
Marea diferenţă faţă de aplicaţiile mobile este organizarea a conţinutului pe aşa-zise canale. Canalele nu sunt altceva decât categorii, precum umor, muzică, etc. Reels-urile, cum îşi numeşte Instagram clipurile video verticale, vor fi redate automat - când se termină unul, începe altul. Asta scuteşte utilizatorul de un efort în plus, potrivit sursei.
Disponibilă pentru început doar în Statele Unite, aplicaţia Instagram de Google TV, precum şi cea pentru Fire TV, reprezintă răspunsul Meta la aplicaţia TikTok pentru televizoare, care există deja de mai mulţi ani, adaugă news.ro.
















































Opinia Cititorului