Intercontinental România pierderi de până la 5,76 milioane lei,în primele şase luni

F.A.
Companii / 12 august 2009

Compania hotelieră Intercontinental România (RCHI) şi-a adâncit puternic pierderile în prima jumătate a acestui an, la 5,76 milioane lei (1,36 milioane euro), în condiţiile în care afacerile au scăzut cu o treime faţă de perioada similară din 2008, potrivit raportului financiar transmis Bursei.

În primele şase luni de anul trecut, compania care administrează hotelul Intercontinental din Capitală raportase pierderi de circa 1 milion lei.

Afacerile Intercontinental s-au cifrat la 19,35 milioane lei (4,57 milioane euro), în intervalul ianuarie - iunie 2009, cu 33% sub nivelul cifrei de afaceri din intervalul echivalent din 2008, de 28,94 milioane lei.

Compania are un capital social de 83,354 milioane lei, divizat în 833,543 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Potrivit ultimei raportări, principalii acţionari ai companiei sunt RHIC Holdings SA cu 49,12% din capitalul social, Lido SA, cu 11,89% din acţiuni, în timp ce firma Nova Trade, controlată de familia Adamescu, are o participaţie de 15,71%.

Titlurile Intercontinental România se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul RCHI. Capitalizarea companiei este de 65,68 milioane lei (15,56 milioane euro), aferentă cotaţiei de 0,0788 lei, stabilită în şedinţa bursieră de miercuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb