Internaţional

10 martie 2011

SUA vor instala radare militare la graniţa cu Canada

F.A.Internaţional / 10 martie 2011

Autorităţile americane vor instala radare militare de-a lungul graniţei cu Canada, pentru a împiedica avioanele ce zboară la joasă altitudine să introducă droguri de contrabandă pe teritoriul american, transmite AFP. Anunţul a fost făcut de un grup de senatori democraţi care au lansat această iniţiativă, potrivit Hotnews.ro.

ANALIZĂ WBSSUA - jurnal bursier - 9 martie

WBSInternaţional / 10 martie 2011

Pieţele americane au înregistrat miercuri evoluţii indecise, oscilând în jurul valorilor de referinţă şi încheind sesiunea în scădere uşoară pe fondul scăderii apetitului pentru risc al investitorilor în urma escaladării violenţelor din Libia.

Vladimir Putin îi propune lui Joe Biden suprimarea regimului de vize dintre Rusia şi SUA

F. A.Internaţional / 10 martie 2011

Premierul rus Vladimir Putin a propus azi "o apropiere istorică" de Statele Unite prin suprimarea regimului de vize dintre cele două ţări. "Dacă Rusia şi SUA se vor pune de acord asupra eliminării necesităţii vizelor între cele două state acesta ar fi un pas istoric", a declarat Putin la Moscova în timpul unei întâlniri cu vicepremierul american Joe Biden, relatează AFP.

Banca Angliei a menţinut dobânda cheie la minimul record de 0,5%

F. A.Internaţional / 10 martie 2011

Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei (BoA) a menţinut rata dobânzii de politică monetară la minimul record de 0,50%, arătând că economia britanică rămâne prea slabă pentru a rezista la o spirală inflaţionistă, potrivit Reuters. Banca Angliei nu a mai modificat dobânda cheie de la începutul lunii martie 2009.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ANALIZĂ WBSEuropa - jurnal bursier - 9 martie

WBSInternaţional / 10 martie 2011

Pieţele europene au înregistrat astăzi evoluţii predominant negative, afectate de scăderile suferite de companiile din sectoarele de materii prime, energie şi tehnologia informaţiei. Cotaţia contractelor futures de petrolul a continuat să se...

ANALIZĂ WBSSUA - jurnal bursier - 8 martie

WBSInternaţional / 9 martie 2011

Indicii bursieri americani au inregistrat cresteri ieri, dupa doua sesiuni consecutive de scaderi. Principalul motiv al cresterilor a fost ieftinirea barilului de petrol, al carui pret a ajuns in preajma nivelului de $105. Ministrul Industriei...

Gaddafi ameninţă că se aliază cu Osama Bin Laden

F. A.Internaţional / 9 martie 2011

Liderul libian Muammar Gaddafi sugerează, în cadrul unui interviu pentru postul de ştiri francez LCI, că ar putea intra în legătură cu liderul reţelei al-Qaeda, Osama Bin Laden, pentru a lansa represalii asupra ţărilor occidentale pe care le...

ANALIZĂ WBSEuropa - jurnal bursier - 8 martie

WBSInternaţional / 9 martie 2011

Indicii bursieri europeni au crescut astazi usor, pe fondul ieftinirii pretului petrolului, in ciuda temerilor investitorilor cu privire la probabilitatea ca Banca Centrala Europeana sa mareasca in mod repetat dobanda cheie in 2011. Presedintele...

PE cere impozitarea tranzacţiilor financiare din UE

F. A.Internaţional / 8 martie 2011

Parlamentul European (PE) a votat azi două rezoluţii, fără caracter obligatoriu, prin care cere impozitarea tranzacţiilor financiare din UE, măsură care ar putea aduce venituri de 200 de miliarde de euro, şi combarea evaziunii fiscale, relatează...

Aurul, la maxim istoric

A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 8 martie 2011

Preţul aurului a urcat, ieri, atingând niveluri maxime record pe pieţele metalelor din New York şi Londra, ca urmare a escaladării violenţelor din Libia, respectiv pe fondul temerilor legate de faptul că inflaţia va accelera.

"Starbucks" ar putea face achiziţii

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 8 martie 2011

Lanţul american de cafenele "Starbucks" Corp., cel mai mare din lume, ar putea realiza achiziţii în următoarele 12 -18 luni, afirmă directorul executiv al companiei, Howard Schultz, într-un interviu acordat Wall Street Journal.

Compania "Bulgari", înfiinţată în 1884 de către Sotirio Bulgari, este listată la Bursa din Milano din 1995.

LVMH preia controlul la "Bulgari"

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 8 martie 2011

Compania franceză "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SA (LVMH) va cumpăra producătorul italian de bijuterii "Bulgari" SpA în cadrul unei tranzacţii de aproape 3,7 miliarde euro (5,2 miliarde dolari), urmărind astfel să-şi...

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0951
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5919
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8974
Gram de aur (XAU)Gram de aur659.4329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo