Internaţional

29 iulie 2012

SUA informează Israelul de un plan B împotriva Iranului

F. A.Internaţional / 29 iulie 2012

Consilierul american pentru securitate naţională l-a informat pe primul-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, despre existenţa unui plan B al Statelor Unite ale Americii legat de lovituri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, transmite AFP.

Schaueble dezminte planurile de sprijinire a Spaniei

Schaueble dezminte planurile de sprijinire a Spaniei

Elena VoineaInternaţional / 29 iulie 2012

Fondul European de Salvare (FESF) nu are în proiect cumpărarea de obligaţiuni pentru ajutorarea Spaniei, a declarat Wolfgang Schauble, ministrul german de finanţe, potrivit unui articol care urmează să apară duminică în "Die Welt am Sonntag" şi din care AFP a publicat sâmbătă unele extrase, informează Agerpres.

Viktor Orban critică instituţiile de la Bruxelles

Viktor Orban critică instituţiile de la Bruxelles

Elena VoineaInternaţional / 29 iulie 2012

Instituţiile europene au luat măsuri ineficiente de gestionare a crizei, a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei, prezent, sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară Tusvanyos. În opinia domniei sale, ţările din Europa Centrală şi de Est au reuşit să facă faţă crizei mai bine decât cele din Europa Occidentală, potrivit Agerpres.

Geithner se întâlneşte, luni, cu Schaeuble şi Draghi

Geithner se întâlneşte, luni, cu Schaeuble şi Draghi

Elena VoineaInternaţional / 29 iulie 2012

Timothy F. Geithner, secretarul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii (SUA), urmează să se întâlnească, luni, cu Wolfgang Schaeuble, ministrul german de finanţe şi cu Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), în sesiuni separate, potrivit Bloomberg.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

BHP Biliton probabil va amâna extinderea Olympic Dam

Vlad F. DumeaInternaţional / 28 iulie 2012

BHP Biliton va amâna, cel mai probabil, o propusă extindere în valoare de 30 miliarde de dolari, a minei Olympic Dam din sudul Australiei, potrivit unui cotidian citat de Reuters, la doar câteva luni după ce a renunţat la un plan de cheltuire de...

Spania exclude intervenţia financiară

Spania exclude intervenţia financiară

Elena VoineaInternaţional / 28 iulie 2012

Spania nu va cere un plan de intervenţie financiară completă, însă ar putea solicita Fondului European de Stabilitate Financiară să cumpere din datoria suverană a ţării, după cum a declarat vineri, la finalul şedinţei de guvern, vicepremierul...

Volkswagen - victima spionajului industrial chinez

Volkswagen - victima spionajului industrial chinez

Elena VoineaInternaţional / 28 iulie 2012

Partenerul chinez al Volkswagen (VW) în China, FAW, este suspectat că a utilizat fără autorizaţie brevete aparţinând constructorului auto german, potrivit cotidianului german "Handelsblatt", citat de AFP, informează Mediafax.

Ungaria : Posibil acord cu FMI, la toamnă

F. A.Internaţional / 27 iulie 2012

Ungaria ar putea ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) privind un împrumut de aproximativ 15 miliarde de euro până la sfârşitul acestei toamne, a anunţat ieri guvernul maghiar, relatează sursele de presă.

Creşterea Facebook derapează, acţiunile plonjează

F.A.Internaţional / 27 iulie 2012

Facebook a raportat, aseară, o încetinire drastică a creşterii veniturilor şi nu a oferit nicio prognoză financiară să reducă îngrijorările privind perspective pentru creşterea advertising-ului, în primul raport de venituri de la listarea sa, din...

FMI va împrumuta Iordaniei doua miliarde de dolari

F. A.Internaţional / 26 iulie 2012

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a hotărât ieri să împrumute 2 miliarde de dolari Iordaniei, a cărei economie a fost lovită de preţul ridicat al petrolului şi de tulburările cauzate de "primăvara arabă" printre ţările vecine, scrie...

Impozite mai mici pentru clasa mijlocie în SUA

F. A.Internaţional / 26 iulie 2012

Senatul american a adoptat ieri un proiect democrat care prelungeşte reducerea impozitelor pentru aproape toţi americanii, mai puţin pentru cei mai bogaţi, însă măsura are puţine şanse să fie aprobată de Camera Reprezentanţilor, controlată de...

Wall Street închide în echilibru

F. A.Internaţional / 26 iulie 2012

Bursa din New York (NYSE) a încheiat sesiunea de ieri în echilibru, ca urmare a scăderii Apple, ale cărui rezultate dezamăgitoare au paralizat sectorul tehnoilogic, relatează sursele de presă.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6388
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur728.6725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo