Fondul Monetar Internaţional (FMI) a hotărât ieri să împrumute 2 miliarde de dolari Iordaniei, a cărei economie a fost lovită de preţul ridicat al petrolului şi de tulburările cauzate de "primăvara arabă" printre ţările vecine, scrie Reuters, conform surselor de presă.
"Oficialii FMI au fost de acord să sprijine Iordania pentru consolidarea fiscală", a anunţat FMI, care va furniza lichidităţi în următorii trei ani, pentru a permite autorităţilor să pună în aplicare treptat programul fiscal.








































